Bani în plus pentru pensionarii români în două tranșe, în 2026. Sumele plătite în funcție de pensie și calendarul distribuirii lor

Guvernul a aprobat joi, 2 aprilie 2026, „Pachetul de solidaritate”, o ordonanță de urgență care aduce ajutoare financiare importante pentru pensionari și familiile cu copii cu dizabilități. Ministrul muncii, Florin Manole, a detaliat modul în care vor fi distribuite sumele și cine sunt principalii beneficiari.

Potrivit oficialului, aproximativ 2,8 milioane de pensionari vor primi sprijin financiar în două tranșe egale, care vor fi virate în lunile mai și decembrie 2026, odată cu pensia. Sumele acordate de stat sunt diferențiate în funcție de pragul de pensie în care se încadrează beneficiarii. Iată cum se împart banii: Pensii de până la 1.500 de lei: Ajutor total de 1.000 de lei (500 de lei în mai + 500 de lei în decembrie); Pensii între 1.501 și 2.000 de lei: Ajutor total de 800 de lei (400 de lei în mai + 400 de lei în decembrie); Pensii între 2.100 și 3.000 de lei: Ajutor total de 600 de lei (300 de lei în mai + 300 de lei în decembrie). „Este vorba despre oameni cu pensii mici, nu pentru că nu ar fi muncit și cotizat, ci pentru că au ieșit la pensie după perioade în care salariile în România erau foarte mici. Mi se pare important de subliniat acest lucru, pentru a nu afecta demnitatea acestor oameni”, a declarat ministrul Florin Manole.Citeşte întreaga ştire: Bani în plus pentru pensionarii români în două tranșe, în 2026. Sumele plătite în funcție de pensie și calendarul distribuirii lor

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/bani-in-plus-pentru-pensionarii-romani-in-doua-transe-in-2026-sumele-platite-in-functie-de-pensie-si-calendarul-distribuirii-lor/

Ultimă oră

Același autor