CIFRE… Doi din zece copii din România suferă de autism, avertizează Organizația Mondială a Sănătății. Cu toate acestea, părinții copiilor și persoanele care au astfel de tulburări încă se confruntă cu stigmatizare și discriminări. Mai mult, în mediul rural asistența pentru astfel de tulburări este aproape inexistentă. În ultimii ani, în județul Vaslui s-au făcut pași importanți pentru sprijinirea acestor copii, după cum rezultă și din numărul furnizorilor de servicii medicale specializate.
Potrivit conducerii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vaslui, în cursul anului trecut un număr de trei furnizori aflați în contract cu CJAS Vaslui au oferit servicii de terapie pentru 102 pacienți copii și patru adulți, asta în timp ce, în anul 2024, în județ erau doar doi astfel de furnizori de servicii medicale, de care au beneficiat 72 de copii. “În anul 2024, CAS Vaslui a încheiat contracte cu doi furnizori numai în municipiul Vaslui. Aceștia au tratat 72 pacienți copii, acordând 5.807 de ședințe, cu un cost de 783.945 lei. Anul trecut s-a încheiat contract cu un al treilea furnizor în municipiul reședință. Acești trei furnizori au oferit servicii pentru 102 pacienți copii și 4 adulți, în total fiind efectuate 11.648 de ședințe, cu un cost total de 1.572.480 lei. Avem astfel o creștere a numărului de copii care au beneficiat de terapie și o dublare a sumei decontate, ceea ce arată că includerea în Programul Național de Sănătate a acestor servicii a fost una benefic”, a declarat Mihaela Chitariu, directorul CAS Vaslui pentru Agerpres. Potrivit legii, pot beneficia de servicii specializate de psihoterapie și consiliere psihologică clinică sau consiliere și intervenție psihopedagogică specială – logopedie, prin elaborarea de intervenții validate științific în tulburări ale spectrului autist și plan de intervenție personalizat, persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist de către medicul psihiatru sau medicul psihiatru pediatru. Potrivit acelorași surse, în cadrul centrelor specializate ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui beneficiază în mod gratuit de terapie de recuperare peste 200 de copii cu TSA.
Sursa: https://www.vremeanoua.ro/autismul-o-afectiune-care-loveste-tot-mai-multi-copii-din-judetul-vaslui/