Astronomii bârlădeni sărbătoresc Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic

0

Pentru a marca Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic 2017, Asociația Astronomică „Sirius” Bârlad, împreună cu Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, a pregătit mai multe activități, care își propun să readucă în atenție două evenimente: lansarea primului satelit artificial al Terrei (4 octombrie 1957) și semnarea Tratatului asupra principiilor care guvernează activitățile statelor în explorarea pașnică a spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a celorlalte corpuri cerești (10 octombrie 1967).
Încă din 1999, Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic (4-10 octombrie) este marcată în fiecare an și la Bârlad, de elevii și profesorii din cadrul Asociației Astronomice „Sirius”. Una din activitățile organizate în acest an se numește „Misiunea Cassini – O misiune spațială istorică”. Expunerea va avea loc pe 4 octombrie, la Liceul „Eminescu”, coordonată de profesoara Ivona Măgdăliniș. Se vor evidenția rezultatele excepționale datorate misiunii Cassini, dar și premierele aduse de aceasta: comparație cu cele trei alte sonde americane care au survolat Saturn anterior, respectiv Pioneer 11 în 1979 și Voyager 1 și 2 la începutul anilor 1980 (au captat în principal imagini).
Pe 5 octombrie, va avea loc seminarul interactiv „Lumea Marelui Univers”, organizat de profesoara Rica Luchianov și găzduit de aceeași unitate liceală. Activitatea va supune dezbaterii ideea unui Univers finit sau infinit, informații despre geneza Universului, călătoria în timp și dimensiunile timpului, prezența unor inteligențe în Marele Univers.
Tot pe 5 octombrie, însă de la ora 20, liceul va găzdui o sesiune de observații vizuale, telescopice și fotografice ale cerului nocturn, realizate simultan cu parteneri din Timiș (Societatea Română pentru Astronomie Culturală) și Tulcea (Societatea Științifică „Orion”). Profesorul care va coordona sesiunea este Ioan Adam, iar participanții vor încerca să vizualizeze planeta Saturn, Luna, unele stele duble, obiecte Messier și meteori.
Nu în ultimul rând, pe 7 octombrie, același profesor va organiza la Liceul „Mihai Eminescu” festivitatea de premiere a Concursului național „Excelența în astronomia de amatori”, aflat la prima ediție.
„Tema din anul 2017 este «Explorarea lumilor noi în spațiu», o temă orientată spre exterior care servește pentru a inspira lumea. Tinerii din întreaga lume sunt încântați de ideea de a explora lumi noi în spațiu. Săptămâna Mondială a Spațiului 2017 le va stimula interesul pentru învățare, astfel încât ei să devină exploratorii de mâine ai spațiului cosmic. Tema din acest an se va concentra pe explorarea umană și robotică a noilor lumi în spațiu, inclusiv a planurilor interesante ale guvernelor și a sectoarelor private. Profesorii pot descărca activități de spațiu educațional de la agenții spațiale importante, alte organizații spațiale și de pe site-ul World Space Week pentru a inspira elevii în perioada Săptămânii Mondiale a Spațiului”, ne-a declarat profesorul Ioan Adam, președintele Asociației Astronomice „Sirius” Bârlad.
De menționat că posterul dedicat marcării World Space Week a fost realizat de renumitul artist spațial Pat Rawlings, lucrarea prezentând un om care pășește pe Marte, sugerând tema aleasă pentru anul curent.

Loading...

Sursa: http://obiectivvaslui.ro/astronomii-barladeni-sarbatoresc-saptamana-mondiala-spatiului-cosmic/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.