După ce s-a grăbit să se laude pe Facebook cu „cel mai mare parc eolian din Moldova”, Marius Arcăleanu pare să fi deschis o problemă serioasă, nu doar una de imagine. De această dată, reacția nu mai vine doar de la cetățeni iritați de propaganda politică, ci chiar din partea celor care dețin investiția. Potrivit unor mesaje transmise din interiorul companiei implicate în proiect, situația este clară: nimeni nu i-a permis lui Arcăleanu accesul pe amplasament. Mai mult, reprezentanții societății susțin că liderul PNL ar fi filmat și ar fi publicat imagini fără acordul proprietarului. „Nu i-a dat nimeni dreptul să se ducă acolo să filmeze” și „nu avea voie să calce acolo” sunt afirmațiile transmise direct, într-un schimb de mesaje care ridică semne serioase de întrebare asupra modului în care Arcăleanu a ales să-și construiască momentul de imagine. Compania susține că au fost folosite inclusiv imagini oficiale de pe șantier, fără ca acestea să fie puse la dispoziție public sau fără un acord. Cu alte cuvinte, nu vorbim doar despre o vizită „neanunțată”, ci despre o posibilă utilizare abuzivă a unor materiale care nu îi aparțin. Reacția investitorului este una de revoltă și, din ce reiese din mesajele apărute, se analizează deja pași legali.
Toată această situație pune într-o lumină și mai proastă ieșirea publică a lui Arcăleanu. Nu doar că s-a grăbit să-și atribuie meritul unei investiții private la care nu are nicio contribuție, dar acum apare și suspiciunea că și-a construit propaganda încălcând reguli elementare. Este, de fapt, o continuare logică a stilului politic pe care PNL Vaslui îl practică de ceva timp: multă imagine, puțin conținut și o grabă constantă de a se lipi de orice poate fi prezentat drept „realizare”. Problema este că, de această dată, nu mai este vorba doar despre exagerări sau despre vorbe aruncate pe Facebook. Dacă se confirmă faptul că accesul a fost făcut fără acord și că imaginile au fost folosite fără drept, atunci discuția depășește zona politică și intră în cea juridică.
Singurii care au aplaudat postarea lui Arcăleanu au fost, previzibil, câteva organizații PNL și susținători de serviciu. În rest, tonul a fost unul critic. Marius Arcăleanu a vrut să pară omul care aduce dezvoltarea la Vaslui. A reușit, în schimb, să provoace nemulțumirea investitorilor și să confirme ceea ce tot mai mulți vasluieni spun deja: între ce spune PNL și ce face există o diferență uriașă.