Iulia Dinga nu ar fi apelat niciodatã la ajutorul oamenilor sau al vecinilor dacã nu s-ar fi aflat într-o situatie criticã: „puteti sã îi întrebati pe toti cei care ne cunosc, ne tragem dintr-o familie de oameni gospodari si muncitori. Sotul meu a fost soferul directorului Pantâru multi ani, a fost sofer la Finante, apoi la Tribunal… Casa pe care o vedeti aici a fost construitã în timp, cu ajutorul pãrintilor nostri, cã la cât am cheltuit pe tratamentele si controalele fiului nostru, singuri nu am fi reusit niciodatã. Terenul este de la socrul meu, el si-a iubit enorm de mult nepotul si a vrut sã aibã toate conditiile. Când avea bãiatul meu sase ani si jumãtate, a fãcut niste crize epileptice si i s-a descoperit o tumorã cerebralã. Tumora cerebralã i-a fost tratatã la Institutul Oncologic din Bucuresti, a fost operat de profesorul Dãnãilã, a fost bine, a reusit sã meargã doi ani la scoalã, dar din cauza tratamentelor sau cine stie din ce alte motive, a început sã facã crize epileptice din ce în ce mai des. Acasã face câte patru-cinci crize pe zi, când ajungeam la Urgente, fãcea si câte 20 de crize pe zi. Asta i-a provocat un regres, câtiva ani a mai mers pe picioare, iar apoi nu a mai putut. Am fãcut tot felul de controale la o grãmadã de medici din tarã, profesori universitari, s-a fãcut tot ce s-a putut face, dar crizele nu au putut fi oprite în totalitate. A ajuns într-un scaun cu rotile, nu vorbeste, nu cere apã sau mâncare, nu stie dacã a bãut sau a mâncat suficient, face pe el de câteva ore pe zi, probabil pentru cã, în timp, au început sã îi fie afectati si rinichii. Eu nu pot sã îl las singur mai deloc, pentru oricând poate sã facã o crizã, iar în timpul ei sã se loveascã. Dantura i-a cãzut toatã, dureri, suferinte.. am fost la Iasi, la Maxilo-Facilã, douã operatii la interval de cini ani, o datã i s-au scos opt rãdãcini, o datã nu mai stiu câte, a stat în Terapie intensivã… Sunt doar câteva specte generale urâte prin care am trecut”, a povestit Iulia Dinga.
„Eu nu îmi doresc bani, ci materiale si sprijin fizic pentru a putea repara casa si sã putem locui înapoi în ea”
Un moment greu, de cumpãnã, în viata familiei Dinga s-a petrecut în urmã cu 14 ani: „a fãcut o datã o crizã atât de urâtã, cã sotul meu a crezut cã a murit. Avea 18 ani, m-am rugat la Dumnezeu si am spus doar atât: sã ajung cu el sã mai respire o datã în casa lui si dupã aceea sã facã ce vrea cu el. Dar Dumnezeu l-a lãsat sã trãiascã. Greu, dar trãieste. Starea lui s-a degradat în timp, acum nu mai poate fi lãsat singur într-un pat sã doarmã, eu orice activitate pe care o fac, trebuie sã o fac în preajma lui. Ne-a debusolat total incendiul, dar e bine cã noi nu am pãtit nimic. Asta este soarta, încerc sã mã adun pentru cã trebuie sã fiu puternicã pentru el. Îi dau medicamente de trei ori pe zi si trebuie sã fiu atentã ce îi dau, si jumãtate de orã dacã întârzii, se cunoaste, face crize”, a povestit Iulia. Din toatã aceastã poveste mai face parte o persoanã care mai alinã din durere: „da, mai am o fiicã, a fãcut muzicã cât a fost micã, acum e studentã în Anglia, pe munca si pe banii ei. Este bucuria noastrã. Mâine (n.r. ieir) avea examen, vã dati seama cum a picat vestea aceasta cu casa, dar nu puteam sã-i ascund, pentru cã oricum afla”, a mai povestit Iulia. Tot cei care doresc sã o ajute pe ea si fiul ei, ne pot contacta la numãrul de telefon 0235 310 000 sau pagina de Facebook – Vremea Nouã Stiri Vaslui, pentru a fi pusi în legãturã cu Iulia Dinga. „Acum stau la o cunostintã, tot pe aceastã stradã, dar la câteva minute distantã. Nu stiu momentan la cât se ridicã paguba, urmeazã sã ne informeze pompierii. Vã spun sincer, eu nu îmi doresc bani, ci materiale si sprijin fizic, logistic, pentru a putea repara casa si sã putem locui înapoi în ea. Alte lucruri nu ne dorim. Medicamente avem, iar haine au rãmas în dulapurile de la parter, le spãlãm si le purtãm. Trag nãdejdea cã Dumnezeu nu ne va lãsa de izbeliste si va avea grijã de noi”, a mai povestit Iulia.
