3.2 C
Vaslui
24 ianuarie, 2025

Anunț umanitar: Vladimir are nevoie de ajutorul nostru!

Miercuri, 22 Ianuarie 2025

Micuțul Vladimir, un băiețel din Vaslui în vârstă de 3 ani, s-a născut cu o malformație congenitală la nivelul cutiei craniene (craniostenoză sagitală), care îi pune în pericol dezvoltarea optimă a creierului.

La vârsta de 8 luni Vladimir a avut prima intervenție chirurgicală, însă aceasta nu a rezolvat în totalitate problema. Riscul de presiune intracraniană încă există, iar aceasta presupune exoftalmie, strabism, tulburări ale vederii binoculare, scăderea acuității vizuale până la pierderea vederii, vărsături, cefalee, tulburări de comportament, diminuarea funcțiilor cognitive.

Din acest motiv, recomandarea medicilor este ca băiețelul să facă a doua operație. Aceasta va fi în America, Dallas, iar medicul care îl va opera va fi Jeffrey Fearon.

Costul operației este de aproximativ 60.000$, sumă care depășește cu mult resursele financiare ale familiei.

De aceea, Vladimir are nevoie de ajutorul nostru !

„În august 2022, când Vladimir avea 8 luni, a avut prima intervenție chirurgicală. În timp, forma capului nu s-a modificat așa cum ar fi trebuit, așa că la insistențele noastre am făcut și un CT, pe care ulterior l-am trimis în America, domnului doctor Jeffrey Fearon. Dumnealui ne recomandă a doua operație, justificarea acestei decizii fiind faptul că prima a fost incomplet realizată, iar riscul de presiune intracraniană încă există.

Costurile sunt enorme pentru noi, doar operația fiind aproape 60.000$ și avem nevoie să strângem toți acești bănuți până pe 31 martie.

Vladimir al nostru are nevoie de această intervenție pentru a fi în afara oricărui risc și pentru a fi corectate toate defectele care au rămas în urma primei intervenții.

Avem nevoie de ajutor, de sprijin și vă rugăm să distribuiți această postare. Ne-ar ajuta enorm! Vă mulțumim din tot sufletul și vă suntem recunoscători!”

este mesajul doamnei Amalia Diana Grecu, mama lui Vladimir.

Vladimir și familia sa pot recunoaște iubirea lui Dumnezeu din solidaritatea cu care îi sprijinim! Ajutorul nostru poate face diferența în viața acestui copilaș!

Persoanele care doresc să-i ofere un sprijin micuțului Vladimir pot dona în unul din următoarele conturi bancare, deschise pe numele mamei:

CONT RON : RO96BTRLRONCRT0CW1606401

CONT EURO: RO43BTRLEURCRT0CW1606401

CONT USD : RO55BTRLUSDCRT0CW1606401

Titular conturi: Grecu Amalia Diana .

Revolut : 0770880260 / @amalia66

Sursa: https://episcopiahusilor.ro/anunt-umanitar-vladimir-are-nevoie-de-ajutorul-nostru

Ultimă oră

Același autor