11.9 C
Vaslui
31 octombrie, 2025

Aniversarea a 110 ani de la înființarea Regimentului 52 Artilerie „General Alexandru Tell” din Bârlad

Joi, 30 octombrie 2025, Regimentului 52 Artilerie „General Alexandru Tell” din Bârlad a aniversat 110 ani de la înființare.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat o slujbă de TeDeum în prezența mai multor cadre militare active, în rezervă sau retragere, a reprezentanților administrației publice județene și locale, și a reprezentanților instituțiilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre importanța comuniunii:

Ori de câte ori ne îndreptăm inima și mintea noastră către Dumnezeu, primim, cu multă îmbelșugare, liniște și stare de seninătate, așa cum am nădejde că și după oficierea acestei slujbe, inimile noastre sunt mult mai așezate și mai potolite și desprinse de la tot ceea ce numim noi caruselul grijilor acestei vieți.

Mă bucur foarte mult că sunt părtaș acestei aniversări, 110 ani de la înființarea acestei Unități Militare. Din punct de vedere etimologic, cuvântul „aniversare” vine din limba latină și înseamnă „ceea ce revine sau se întoarce în fiecare an”.

În mod firesc, orice aniversare implică o comuniune intensă între oameni, o stare de grație, de multă bucurie și, desigur, un flux de energie spirituală, de multă căldură. Și așa ne trăim și noi, fiecare, aniversările, fie că vorbim de cele pe care le trăim personal, fie la nivelul societății.

Mi-aș dori foarte mult să avem în minte etimologia acestui cuvânt și an de an, clipă de clipă, să revină în inima și în viața noastră dorința de a trăi în comuniune, de a fi împreună, de a căuta ceea ce ne unește cu adevărat, de a împărtăși foarte multă lumină, bucurie și desigur, căldură sufletească.

În contextul lumii în care trăim acum, dominată de multă sciziune, căreia îi vine mult mai ușor să urască, să manifeste răutate sau să se complacă în calomnie și dorință de a distruge imaginea semenului, într-o lume în care sunt foarte mulți oameni triști, și într-o lume în care ne comportăm cu foarte multă răceală sufletească, avem nevoie de toate aceste lucruri pentru a fi eficienți, adică să ne facem fiecare, acolo unde suntem rânduiți de Dumnezeu, misiunea noastră, să dăm roadele cele mai bune.

Avem nevoie să luptăm pentru comuniune, pentru bucurie, lumină și desigur pentru această căldură sufletească. Toate celelalte vor veni de la sine, mai ales liniștea sufletului, indiferent că suntem slujitori ai Bisericii sau cadre militare, credincioși sau oameni cu responsabilități publice. Cu toții avem nevoie de dramul acesta de liniște, care să ne confere și ambianța pentru a lua deciziile cele mai înțelepte și de folos pentru semenii noștri.

Dumnezeu să ne dea înțelepciune, bunătate, dragoste multă, credință și, desigur, să apere țara noastră și pe noi cei ce locuim în ea, de tot ceea ce este rău. La mulți ani!

În cadrul ceremoniei, Părintele Episcop Ignatie a primit, din partea domnului comandant colonel Mihai Calinciuc Placheta aniversară a 110 ani de la înființarea Regimentului 52 Artilerie „General Alexandru Tell”.

Sursa: https://estnews.ro/aniversarea-a-110-ani-de-la-infiintarea-regimentului-52-artilerie-general-alexandru-tell-din-barlad/

Ultimă oră

Același autor