2.2 C
Vaslui
7 ianuarie, 2026

An greu pentru consilierul Iamandi. Dosarul Reiser, înregistrat la Judecătoria Bârlad

ÎN FORȚĂ… Cu doar două zile înainte de finalul anului, la Judecătoria Bârlad a apărut dosarul de delapidare în care apar ca inculpați persoane importante: Marius Iamandi, Daniel Buzamăt, Cătălina Bolgar și Marius Ghiorghiu. „Păgubita” este SC LDP Reiser Bârlad prin Casa de Insolvență Moldova SPRL București. Motivul dosarului este un „fleac” de 17 mii de lei, adică, din declarațiile lui Marius Iamandi, contravaloarea a două mașini de balast. Acesta declara imediat ce a fost reținut de polițiști că, de fapt, firma sa chiar a adus această marfă și chiar a probat acest lucru, dând dovezile procurorilor. În ceea ce privește cadrul mai larg, adică jaful cronic de la Reiser, era de așteptat să apară dosare grele doar că acestea încă întârzie!

În 2024, chiar în timpul campaniei electorale, candidatul de atunciMarius Iamandi a fost reținu t pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Alături de acestas-a aflat în arest și contabila Cătălina Bolgar , ambii fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de „abuz în serviciu”, „delapidare” și „fals”. La un an și jumătate după acea reținere, a fost înregistrat și dosarul aferent la Judecătoria Bârlad. Concret, polițiștii vasluieni au stabilit că în anul 2022, cele două persoane cercetate ar fi întocmit în mod fictiv mai multe documente financiar-contabile în baza cărora ar fi decontat bunuri fictive în valoare de aproximativ 17.000 lei. Surse demne de încredere spun că aceste sume sunt infime în raport cu jaful care a avut loc în ultimii ani la această societate, jaf cunoscut în detaliu de conducerea primăriei Bârlad.

Posibil denunț al lui Buzamăt

Cei doi sunt acuzați de abuz în serviciu, delapidare și fals. „În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit că, în anul 2022, persoanele cercetate ar fi întocmit în mod fictiv mai multe documente financiar-contabile în baza cărora ar fi decontat bunuri fictive în valoare de aproximativ 17.000 lei”, au declarat reprezentanții IPJ Vaslui. Dosarul în care sunt cercetați Iamandi și Bolgar nu ar avea legătură cu dosarul lui Buzamăt, însă este cunoscut faptul că în perioada cât a stat în arest, Daniel Buzamăt ar fi depus un denunț prin care a adus la cunoștința anchetatorilor și alte fapte penale care s-au petrecut în cadrul societății aflate în subordinea Consiliului Local Bârlad. Așa s-ar fi ajuns și la relațiile fictive pe care societatea lui Iamandi le-ar fi avut cu Reiser Bârlad.

Iamandi, surprins de apariția dosarului la Judecătoria Bârlad

LUAT CA DIN OALĂ… Contactat telefonic, Marius Iamandi a declarat că nici nu știa de apariția acestui dosar la instanță și nu a fost înștiințat de nimeni. De altfel, în 2024, imediat ce a fost reținut 24 de ore de polițiști, acesta și-a expus propria versiune. „Nu mi-a venit să cred că voi fi reținut, mai ales că ceea ce susțin polițiștii este un fals. Într-adevăr, eu am emis o factură către SC Reiser, după ce am dus 5 – 6 mașini de balast acolo. Problema este că două mașini au ajuns după ora 16.00 la societate, iar magazionera plecase, căci se terminase programul. L-am sunat pe Buzamăt și i-am spus că nu îmi poate ține cele două mașini blocate și l-am rugat să trimită pe cineva să deschidă poarta, să pot să le descarc. Buzamăt l-a trimis pe domnul Darângă (cel care este denunțătorul lui Buzamăt la DNA), mi-a deschis poarta, am basculat cele două mașini și am plecat. Am venit apoi cu factura și magazionera mi-a zis că nu o primește, pentru că ea nu știe nimic de cele două mașini. Eu i-am arătat movila de piatră din curte, dar ea mi-a zis că, dacă nu a recepționat ea mașinile, ea nu poate semna de primire. Eu nu știam la acel moment că acolo, între magazioneră, director și contabilă era un adevărat scandal. Și am nimerit ca musca în lapte. Atunci s-a luat decizia ca eu să predau factura contabilei, doamnei Cătălina Bolgar. Și de aici a ieșit acest dosar”, declara atunci Marius Iamandi. În plus, față de aceasta, consilierul Iamandi a spus ieri că a și probat această versiune mergând la procurori cu gps-urile de pe camioane, dovedind astfel că marfa a fost livrată.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/an-greu-pentru-consilierul-iamandi-dosarul-reiser-inregistrat-la-judecatoria-barlad/

Ultimă oră

Același autor