VISUL AMERICAN ÎMPLINIT AL UNEI ROMÂNCE… Doi turisti americani s-au îndrãgostit de judetul Vaslui prin prisma cunoscutelor ctitorii ale lui Stefan cel Mare, dar si a vinului de o calitate exceptionalã. Simplitatea si puritatea locurilor vasluiene i-au fãcut pe cei doi americani sã se reîntoarcã în timp si se uite de stresul cotidian impus de ritmul alert din Statele Unite. Pentru acesti turisti americani e greu de înteles de ce vasluienii au uitat aproape complet de bogãtia si potentialul acestor locuri care au dat lumii si oameni foarte mari, începând de la Dimitrie Cantemir si Alexandru Ioan Cuza si ajungând pânã în prezent la Prima Doamnã a României, Mirabela Grãdinaru! Adriana Toma împreunã cu sotul sãu Keith îsi petrec cel putin un concediu pe an în România. Explorând diverse colturi ale tãrii au ajuns si în judetul Vaslui. Adriana Toma este cetãtean american de origine românã, nãscutã în Bucuresti si este cãsãtoritã cu Keith Andrew Massey, originar din Madison, Wisconsin, profesor de Limba Latinã la un liceu public din statul New Jersey si preot paroh la Biserica Înaltarea Sfintei Cruci din Hackettstown, NJ. Adriana a fost de acord sã ne dezvãluie povestea ei de emigrant român în Statele Unite ale Americii.
Paula Blagoci
Când si ce te-a determinat sa pleci din România ? Ce te-a fãcut sã alegi Statele Unite sa emigrezi?
Adriana Toma: Nu am avut initial dorinta de a pleca din România. O prietenã din New York m-a încurajat insistent sã aplic la Loteria Vizelor în anul 1994, iar, mai mult pentru ea decât pentru mine, am trimis aplicatia. Spre surprinderea mea, am primit rãspunsul cã am fost aleasã de computerul centrului de selectie si cã pot începe pregãtirile pentru emigrare: analize medicale, traducerea diplomelor, pregãtirea documentelor etc. În România, eram profesoarã de Limba spaniolã, post pe care îl obtinusem prin titularizare, în urma unui examen extrem de dificil organizat de Facultatea de Limbi si Literaturi Strãine, Sectia de Spaniolã. Iubeam ceea ce fãceam si, în plus, mama ar fi rãmas singurã, asa cã nu voiam sã plec. Din acest motiv, am refuzat de douã ori sã mã prezint la interviul de la Ambasada Americanã din Bucuresti pentru obtinerea vizei de rezidentã permanentã si a dreptului de muncã pe termen nelimitat. Singura conditie era sã am o adresã unde sã locuiesc în SUA, deoarece cîstigãtorii Loteriei Vizelor (programul Diversity Visa 1) nu puteau beneficia de ajutor guvernamental (welfare). Totusi, dupã cele douã refuzuri, am simtit cã trebuie sã merg mai departe cu procesul. Poate a fost o chemare interioarã ceva care mã împingea de la spate, fãrã sã pot explica exact de ce. Am îndeplinit toate cerintele cu succes si, în noiembrie 1995, chiar înainte de Ziua Recunostintei (Thanksgiving Day), am emigrat în statul New Jersey, unde locuiesc si astãzi, de aproape 30 de ani.”
Rep.: Cum a fost adaptarea în societatea american ? A fost pe m rilor tale? A fost u te integrezi i faci prieteni?
Dupã aproximativ cinci ani, pot spune cã m-am simtit în largul meu si mult mai putin stresatã. La început a fost dificil, pentru cã a trebuit sã accept alte locuri de muncã, precum vânzãtoare la o brutãrie (unde vindeam pâine si prãjituri) sau într-un magazin de pantofi, pânã am reusit sã aflu exact ce trebuia sã fac pentru a putea preda limba spaniolã în sistemul public de învãtãmânt. Cu surprindere, am descoperit cã singura cerintã era obtinerea unui scor de trecere la testul Praxis pentru limba spaniolã. Am realizat atunci cât de valoroasã era educatia primitã în România, mai ales în perioada comunistã: scoala româneascã era extrem de riguroasã, iar cursurile universitare pe care le urmasem erau mai mult decât suficiente pentru a fi recunoscute si validate în sistemul american de credite. Mã asteptam ca adaptarea sã fie dificilã, mai ales din cauza diferentelor de limbã – engleza americanã este foarte diferitã de cea britanicã, pe care o învãtasem în Europa. În plus, aici este esential sã conduci masina, lucru care pentru mine a fost o adevãratã provocare, deoarece mama m-a crescut cu un simt al precautiei exagerate. Îmi amintesc cã în primul an de predare, plecam la ora 5:20 dimineata pentru a ajunge la liceul unde predam, aflat la aproximativ 60 km distantã, pe autostradã, înainte de ora 6.00, desi orele începeau abia la 8.00. Conduceam devreme pentru a evita traficul aglomerat. Ulterior, m-am transferat la un liceu mai aproape de casã, la doar 30 de minute distantã. În ceea ce priveste integrarea socialã, aceasta a venit destul de natural, datoritã felului meu deschis de a fi si faptului cã vorbesc fluent limba spaniolã, un avantaj urias în Statele Unite, care mi-a adus multe oportunitãti si prietenii. Totodatã, am ales sã rãmân activã în comunitatea româneascã, o decizie foarte importantã pentru mine. Particip la activitãti culturale si religioase, vorbesc Limba românã, pregãtesc mâncãruri traditionale si sãrbãtoresc Pastele, Crãciunul si celelalte sãrbãtori ortodoxe pentru a pãstra vie legãtura cu rãdãcinile si identitatea noastrã româneascã.
Adriana Toma nu mai vrea sã se reîntoarcã în România, însã vine în fiecare an în tarã, în concediu
Rep.: Ai avut vreodat n România permanent în to ti ani petrecu i Statele Unite? Care au fost cauzele?
Nu am avut niciodatã dorinta de a mã întoarce definitiv în România, deoarece m-am obisnuit cu „legile” locului si cu modul în care lucrurile se desfãsoarã organizat si previzibil aici. Perceptia mea personalã este cã, în Statele Unite, totul este bine pus la punct pânã la cel mai mic detaliu, iar regulile nu se schimbã frecvent, ceea ce oferã un sentiment de stabilitate si sigurantã. De exemplu, în domeniul educatiei pe care îl cunosc cel mai bine situatia este mult mai stabilã. Desigur, existã diferente minore de la un stat la altul sau de la un district la altul, însã, în ansamblu, structura si principiile sistemului rãmân aceleasi, ceea ce permite profesorilor sã se concentreze pe munca lor, fãrã teama de schimbãri bruste.”
Ce v-a oferit Statele Unite în plus fatã de Rom
În Statele Unite, munca este remuneratã corect, iar dacã îti pãstrezi focalizarea si seriozitatea, poti urca treptat pe scara profesionalã si salarialã. Pe lângã masteratul în domeniul predãrii, am obtinut si un Master of Science în nutritie umanã, ceea ce mi-a oferit posibilitatea sã îmi urmez stilul de viatã dorit, lucru care ar fi fost mult mai dificil în România. De asemenea, aici existã o varietate mult mai mare de alimente, de la plante, la carne si produse lactate. Calitatea lor diferã, desigur, în functie de pret, dar poti alege exact ceea ce se potriveste nivelului tãu de venit si filozofiei tale alimentare. Într-un cuvânt, Statele Unite mi-au oferit sansa de a-mi trãi echilibrat viata profesionalã si personalã, în concordantã cu valorile si aspiratiile mele.
Rep.: Cu ce te ocupi momentan în SUA?
M-am pensionat în anul 2018, dupã ce am predat limba spaniolã timp de 20 de ani la un liceu public din Statele Unite. Aici, sistemul de învãtãmânt de stat este bine organizat si oferã stabilitate si beneficii financiare mai bune decât cel privat, motiv pentru care am ales sã-mi desfãsor activitatea în educatia publicã.
Adriana Toma a fost mai întâi vânzãtoare la un magazin în SUA si usor, usor a urcat, pânã a ajuns profesoarã titularã. Iatã cum a fost urcusul sãu pe tãrâm american
ti foarte m ndra de munca depus pentru a ajunge n acest punct. C te joburi a trebuit s schimbi pentru a ajunge ntr-un loc care s ii? Te rog s descrii pu in fiecare job, adic
Când am ajuns în Statele Unite, dupã ce am primit numãrul de securitate socialã (Social Security Number – echivalentul codului numeric personal din România), am început sã lucrez în ultimele trei sãptãmâni ale anului 1995 la un magazin tip alimentarã care vindea legume, fructe si alte produse. Magazinul avea si o brutãrie, unde se fãceau pâini si prãjituri, precum si un deli, unde se pregãteau sandvisuri. Eu vindeam pâine si produse de patiserie si, din când în când, mã ocupam si de tãierea cascavalului si a suncii pentru sandvisuri. La început, am fost uimitã de numãrul mare de sortimente de pâine, pe care trebuia sã le învãt rapid si sã le deosebesc. De asemenea, am fost putin socatã când am realizat cã trebuie sã stau opt ore în picioare, lucru cu care nu eram obisnuitã. Dupã aceea, am lucrat timp de un an la un magazin de pantofi, iar apoi m-am mutat la un altul, unde am fost manager. În septembrie 1998, am început sã predau la un liceu aflat destul de departe de casã. Am fost sfãtuitã atunci sã accept acel post pentru a „avea piciorul în prag”, cum se spune, si pentru a-mi începe cariera în domeniul educatiei. Privind în urmã, fiecare loc de muncã m-a învãtat ceva: rãbdarea, disciplina, respectul pentru muncã si puterea de a o lua de la capãt într-o tarã nouã. Toate aceste experiente m-au format si m-au pregãtit pentru cariera care, în final, mi-a adus cele mai mari satisfactii – aceea de profesor.
i se pare procesul de recrutare i angajatorii din State fa de România?
În statul New Jersey, pentru a deveni profesor cu drepturi depline trebuie sã primesti reînnoirea contractului timp de patru ani (anterior erau trei), iar apoi esti aprobat sau nu de cãtre inspectoratul scolar al districtului, care analizeazã propunerea venitã din partea scolii unde predai. Ce mi s-a pãrut interesant este diferenta majorã fatã de România. Acolo, am trecut printr-un examen extrem de riguros, cu subiecte care acopereau toti cei patru ani de facultate si erau concepute de profesori universitari, pentru a obtine titularizarea. În schimb, în America, procesul este mai „business-like”: dacã conducerea scolii te apreciazã si, desigur, demonstrezi cã poti preda eficient, ai sanse foarte mari sã obtii „tenure”, echivalentul titularizãrii. Pãrerea mea este cã, în România, profesorii care îsi obtineau titularizarea printr-un examen atât de exigent dovedeau o pregãtire temeinicã si o seriozitate profesionalã autenticã, fiind cu adevãrat pregãtiti pentru o carierã didacticã. În Statele Unite, am observat, însã, si situatii în care profesorii au fost titularizati, dar pregãtirea lor universitarã pentru disciplinã predatã era insuficientã, ceea ce se reflecta ulterior în activitatea la clasã.”
Desi este preoteasã în SUA, Adriana Toma este membrã a Bisericii Ortodoxe Române din Long Valley, New Jersey
… Adriana Toma s-a cãsãtorit cu Keith Andrew Massey, originar din Madison, Wisconsin, profesor de Limba Latinã la un liceu public din statul New Jersey si preot paroh la Biserica Înãltarea Sfintei Cruci din Hackettstown. Haideti sã vedem cum e sã fii preoteasã în SUA si cum tine aceasta legãtura cu biserica ortodoxã din America.
Rep.: Cum a fost trecerea de la catedra la statutul de preoteas
Sã fii preoteasã este o responsabilitate mare, deoarece o preoteasã trebuie sã aibã credintã, sã participe la viata liturgicã fãrã a se impune, dar sã fie prezentã, discretã si în comuniune cu parohia. Sã se roage pentru pãrintele Andrei, pentru enoriasi si pentru pacea în familie. Adesea se spune: „Preotul e capul, dar preoteasa e inima parohiei.” Sã-l sprijine moral, emotional si duhovniceste. Sã aibã rãbdare, întelegere si tact, pentru cã slujirea preotului e adesea solicitantã. Sã pãstreze discretia, sã nu comenteze problemele enoriasilor sau cele din viata parohiei. Sã fie bunã, primitoare, echilibratã – nici distantã, nici familiarã excesiv. Sã dea exemplu prin comportament, modestie si vorbire. Sã nu judece, sã nu bârfeascã, sã fie un sprijin pentru femeile din parohie, pentru copii si familii.
Rep.: În România, num rul persoanelor ortodoxe practicante este dere. Stiu cã te implici at n Parohia so a Bisericii Ortodoxe Rom ne „Izvorul T duirii” din Long Valley, New Jersey. Care este situa ia din comunitatea românesc
A.T.: Da, îmi place sã ajut la Biserica Românã „Izvorul Tãmãduirii” din localitatea Long Valley, New Jersey. Este o bisericã din lemn, construitã în stil maramuresean si sfintitã în anul 2022, un adevãrat colt de Românie si de credintã ortodoxã pe pãmânt american. Comunitatea este foarte unitã si a fãcut mari sacrificii – si continuã sã facã – pentru a avea acest loc de rugãciune si de suflet. Ne întâlnim cu drag la evenimente, ajutãm la bucãtãrie, la curãtenia sãlii sociale si a bisericii si pregãtim bucate traditionale românesti pentru agape si hramuri, precum si pentru sãrbãtori importante: Crãciunul, Pastele, Anul Nou sau zile de nastere. Multi români vin de la distante mari pentru cã au aflat cã „Izvorul Tãmãduirii” este o bisericã vie, care îi ajutã pe credinciosi la tãmãduirea sufletului si întãrirea credintei ortodoxe.”
Iatã cum aratã o zi normalã din viata Adrianei Toma, profesoara de spaniolã ajunsã pensionarã în SUA
Am rugat-o pe Adriana sã ne prezinte o zi normalã din viata ei: „Fiind la pensie, îmi încep ziua mergând la salã – practic cross fit, o formã de miscare care mã ajutã sã mã mentin activã si plinã de energie. Dupã antrenament, merg la cumpãrãturi, iar apoi mã întorc acasã, unde pregãtesc masa si îmi rezerv un timp special pentru lectura Bibliei sau a unei cãrti de rugãciuni, adesea despre vietile sfintilor. În timpul liber, îmi place sã confectionez mãrgele si brãtãri – mi-am cumpãrat tot ce-mi trebuie pentru aceste mici proiecte care mã relaxeazã. În România, obisnuiam sã crosetez, sã tricotez si sã cos la masinã haine pe care mi le fãceam singurã. Aici, încã nu am reluat aceste activitãti, dar mi-am propus sã-mi cumpãr o masinã de cusut si andrele ca sã reîncep unele dintre proiectele mele dragi din trecut. Seara, împreunã cu pãrintele Andrei, ne bucurãm de câteva momente de relaxare, urmãrind seriale de televiziune. Este modul nostru de a încheia ziua în liniste, împãrtãsind clipe simple, dar pretioase”, ne-a dezvãlut Adriana Toma.
Cititi mâine partea doua a interviului, în care veti descoperi aventurile celor doi americani în România si cum au descoperit judetul nostru