Alte demersuri pentru asfaltarea drumului de la Albiţa

0

Schimbarea, luna trecută, a ministrului transporturilor Răzvan Cuc a întârziat pentru a doua oară în ultimii doi ani, asfaltarea drumului de intrare în ţară pe la Vama Albiţa. Pentru începerea lucrărilor, ar fi nevoie de o Hotărâre de Guvern prin care drumul, pe sensul de intrare în ţară, să fie transferat din administrarea ANAF în cea a Ministerului Transporturilor, care deţine şi drumul pe sensul de ieşire în ţară. Prefecţii judeţelor Vaslui şi Iaşi, Eduard Popica şi Marian Şerbescu, vor trimite un memoriu comun, noului ministru al transporturilor, Felix Stroe.

Loading...

În septembrie, după o vizită în teren şi discuţii cu reprezentanţii Direcţiei Regionale Vamale Iaşi şi cu cei ai Direcţiei Regionale de Drumuri Iaşi, prefecţii judeţelor Vaslui şi Iaşi, Eduard Popica şi Marian Şerbescu, au întocmit un memoriu comun, transmis Ministerului Transporturilor, prin care au solicitat reabilitarea cât mai urgentă a infrastructurii rutiere din zona Vămii Albiţa, adică a Drumului European E 561 pe 12 km. Situaţia este cu atât mai presantă cu cât drumul care permite accesul prin principala poartă de intrare în ţară din estul României, tranzitată doar în primele 9 luni a acestui an de aproximativ 2,5 milioane de vehicule, este într-o stare avansată de degradare. Situaţia drumului este ambiguă, pentur că, dacă sensul de ieşire din ţară este administrat de Ministerul Transporturilor, care, acum doi ani, a reuşit să reabiliteze această porţiune, sensul de intrare în România, împreună cu parcarea aferentă, este în administrarea… ANAF, instituţie care l-a preluat în 1996, odată cu preluarea clădirii în care funcţionează vama. În aceste condiţii, pentru reabilitarea sa, ar fi nevoie de transmiterea drumului din administrarea ANAF în cea a Ministerului Transporturilor, printr-o Hotărâre de Guvern. Fostul ministru al transporturilor, Răzvan Cuc, după ce a primit memoriul înaintat de cei doi prefecţi, a promis că va face toate diligenţele în acest sens, astfel încât lucrările de reabilitare să înceapă cât mai repede. La două săptămâni după, ministrul şi-a dat demisia, iar lucrurile au rămas în suspensie. Nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru. În toamna lui 2015, cu ocazia asfaltării sensului de ieşire din ţară, ministrul de atunci, Iulian Matache, a răspuns pozitiv unei solicitări similare, de preluare de către Ministerul Transporturilor a sensului de intrare în ţară în vederea reabilitării. Din păcate, a urmat momentul “Colectiv”, şi demisia întregului guvern, pentru ca succesorii tehnocraţi să piardă din vedere reabilitarea. Pentru a nu se repeta situaţia, prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica, a anunţat că săptămâna viitoare, împreună cu omologul său din judeţul Iaşi, vor merge la Bucureşti pentru a înainta memoriul comun noului ministru al transporturilor, Felix Stroe.
“Sperăm să avem din partea ministrului Stroe aceeaşi înţelegere, iar lucrurile să se mişte, astfel încât să poată fi reabilitat respectivul segment de drum european care, până la urmă, reprezintă oglinda României pentru străinii care ne vizitează”, a declarat prefectul Eduard Popica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.