Acțiune amplă pentru siguranța în zona căilor ferate din județul Vaslui

La data de 7 aprilie 2026, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Vaslui, din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași, au desfășurat o acțiune complexă, în colaborare cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, jandarmi și cadre ale Biroului pentru Imigrări al Județului Vaslui, pentru menținerea ordinii și siguranței publice în zona gărilor și a trecerilor la nivel cu calea ferată.

Intervenția a avut un puternic caracter preventiv, participanții la traficul rutier și feroviar fiind informați și consiliați cu privire la comportamentul responsabil necesar în apropierea trecerilor la nivel cu calea ferată, în trenuri și în gări.

În cadrul acțiunii au fost vizate opt treceri la nivel cu calea ferată și patru trenuri. Totodată, polițiștii au verificat 55 de vehicule și au legitimat 65 de persoane.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3.200 de lei. Dintre acestea, 13 au vizat abateri la regimul rutier, conform O.U.G. nr. 195/2002, iar una a fost aplicată pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim taxi și în regim de închiriere.

De asemenea, în urma verificărilor, a fost depistată o persoană urmărită la nivel național. Polițiștii au mai dispus reținerea a două certificate de înmatriculare, a unui permis de conducere și a unui set de plăcuțe de înmatriculare.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de siguranță în zonele cu risc și pentru prevenirea incidentelor în traficul feroviar și rutier.

Sursa: http://actualvs.ro/2026/04/08/actiune-ampla-pentru-siguranta-in-zona-cailor-ferate-din-judetul-vaslui/

Ultimă oră

Același autor