Un accident rutier a avut loc în această după-amiază în localitatea vasluiană Gura Văii, comuna Stănilești, acolo unde un bărbat care se deplasa pe un motocultor a fost acroșat de un autoturism marca Dacia Papuc.
Conform informațiilor de la fața locului, evenimentul s-a produs în momentul în care bărbatul aflat pe motocultor a dorit să efectueze o manevră de schimbare a direcției de mers către stânga, fără a semnaliza intenția. În acel moment, șoferul Daciei Papuc s-a angajat într-o manevră de depășire, întrucât motocultorul circula cu viteză redusă.
Impactul a fost inevitabil – motocultorul a fost acroșat și s-a răsturnat pe carosabil. Conducătorul acesteia a suferit mai multe escoriații și a fost transportat la Spitalul Municipal Huși pentru îngrijiri medicale. De asemenea, o femeie aflată ca pasageră în Dacia Papuc a acuzat dureri și a fost dusă la spital pentru examinare.
La fața locului au intervenit echipaje de poliție și ambulanță. Din fericire, ambele persoane implicate sunt în afara oricărui pericol. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.