Sursa foto: Arhiva Jurnalul
Un șofer și-a pierdut viața luni dimineață într-un accident grav pe Autostrada A7, în județul Bacău. Mașina s-a răsturnat și a luat foc.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că un autoturism s-a răsturnat pe breteaua de coborâre de pe Autostrada A7 către DN 2F Bacău – Vaslui, în zona localității Holt, județul Bacău.
Mașina a fost ulterior distrusă de un incendiu.
Șoferul a rămas încarcerat, fiind declarat mort.
Circulația este oprită pentru efectuarea cercetărilor la locul producerii incidentului, estimându-se reluarea după ora 11.30.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/accident-cumplit-sofer-mort-masina-flacari-979155.html