18.1 C
Vaslui
3 mai, 2024

A început modernizarea tronsonului de cale ferată Crasna – Zorleni! Trenurile vor circula doar pe un fir!

De către

18 aprilie 2024

Veste bună pentru vasluienii care călătoresc cu trenul! De câteva zile, au fost demarate lucrările de modernizare, prin Planul Național de Redresare și reziliență (PNRR), a liniei ferate Crasna – Zorleni. Potrivit oficialilor CRF Infrastructură, investiția prevede lucrări de tip Quick Wins până în luna septembrie, pentru viteza maximă de 120 km/h.

„Au început lucrările de tip Quick Wins pentru ridicarea restricțiilor de viteză între stațiile Crasna și Zorleni, pe firul II, lucrări în valoare de 163,6 milioane de lei, fără TVA, cu finanțare asigurată din fonduri nerambursabile PNRR, pentru viteza maximă de circulație de 120 km/h. Lucrările de reparații punctuale a suprastructurii căii între stațiile Crasna – Zorleni sunt incluse în programul de lucrări tip Quick Wins și au drept scop ridicarea restricțiilor de viteză, îmbunătățirea condițiilor de circulație, prin creșterea vitezei maxime până la 120 km/h, și optimizarea gradului de siguranță. Astfel, până pe data de 30 septembrie 2024, constructorul va executa lucrări la suprastructura căii pe firul II, între stațiile Crasna – Zorleni, de la km 296+068 până la km 323+932, unde într-o primă etapă va înlocui toate componentele suprastructurii cu materiale noi – șină, traverse, material mărunt de cale, aparate de cale, bretele (legătura între două linii paralele), schimbătoare de cale cu dublă joncțiune (TDJ) –, iar ulterior va monta dale elastice la cele 15 treceri la nivel cu calea ferată și va executa lucrări de profilat și buraj mecanizat pe întregul interval”, au anunțat reprezentanții CFR Infrastructură.

„Implicații în circulația trenurilor de călători: în perioada 15 aprilie – 30 septembrie 2024, trenurile de călători vor circula doar pe firul I între stațiile Crasna – Zorleni, cu restricție de viteză pentru protecția muncitorilor, dar și cu staționare temporară de 5-15 minute în gările Crasna, respectiv Zorleni, pentru trecerea altor garnituri care tranzitează zona șantierului. Transmitem scuzele necesare călătorilor pentru disconfortul creat și le mulțumim pentru înțelegere, asigurându-i totodată de faptul că, aceste lucrări sunt necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de transport, scopul final fiind creșterea vitezei de circulație și a gradului de siguranță”, au mai anunțat oficialii CFR Infrastructură.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2024/04/a-inceput-modernizarea-tronsonului-de-cale-ferata-crasna-zorleni-trenurile-vor-circula-doar-pe-un-fir/

Ultimă oră

Același autor