Pentru montarea contoarelor cu citire la distanță, o familie trebuie să scoată din buzunar sume deloc mici. Costul orientativ este de aproximativ320 de lei pentru un contor , iar într-un apartament sunt necesare cel puțin două. Asta înseamnăcirca 640 de lei , sumă care poate crește în funcție de instalație. Pentru multe familii din Vaslui, deja lovite de scumpiri, taxe și impozite tot mai mari, această cheltuială reprezintă o gaură serioasă în buget. Mai ales pentru pensionari sau pentru cei cu venituri mici, suma nu este deloc ușor de suportat. Aquavas promovează intens montarea contoarelor cu citire la distanță, prezentate drept soluția modernă pentru facturi corecte și control real al consumului. În paralel, tot mai mulți vasluieni spun că realitatea din apartamente nu seamănă deloc cu cea din broșuri. O declarație recentă a unei locuitoare din județ descrie exact frustrarea oamenilor care au acceptat deja montarea acestor apometre „inteligente”:
„În ultima perioadă tot aud cunoștințe care au inițiat procedurile pentru montarea apometrelor inteligente. Și eu, ca aproape toți locuitorii din Vaslui, îmi doresc să plătesc la apă fix cât consum. Îmi surâdea ideea montării acestor apometre inteligente. Doar că sunt inteligente numai pentru Aquavas, nu și pentru noi. Am stat de vorbă cu oameni care au montate de o lună, de două, de un an și chiar de 5 ani. Facturile sunt la fel de mari sau chiar mai mari. Ireal, dar contorizează câte 30 mc deși consumul nu s-a schimbat față de când consumau 10 mc. Plus pierderi de 2 sau chiar 5 mc. Astfel o factură de 600 lei în ianuarie și 750 lei în februarie mi se pare ireală, în condițiile în care locuiești la bloc. Aquavas nu are explicații, ba chiar te cheamă cu apometrul la verificat, unde plătești tu 130 lei, e ok apometrul și tot nu există explicație. Nici indexul facturat nu corespunde cu cel real. Bătaie de joc.”
Mesajul nu este singular. În tot județul apar relatări similare. Un bărbat din Bârlad spune că a acceptat montarea contoarelor cu speranța că va scăpa de diferențe și estimări: „Ni s-a spus că nu vom mai plăti în plus niciun leu. După montare, factura a crescut. Consumul apare mai mare decât înainte, deși suntem aceiași oameni în casă și nu am schimbat nimic. Când am întrebat, ni s-a spus că instalația din bloc ar avea pierderi. Păi pierderile alea nu erau și înainte? De ce le plătim noi acum integral?”
O familie din Vaslui povestește o situație aproape identică: „Am plătit peste 600 de lei pe apometre, ni s-a spus că investiția se amortizează într-un an. După câteva luni, factura a ajuns mai mare decât înainte. Nu ni s-a explicat nimic clar. Doar că sistemul este corect. Dacă e corect, de ce plătim mai mult?” În fața acestor experiențe repetate, oamenii încep să pună întrebări incomode. Cui aparține, de fapt, afacerea contoarelor inteligente? De ce există o presiune atât de mare pentru montarea lor, dacă efectul în facturi nu se vede? Campania Aquavas vorbește despre eficiență și transparență. Oamenii vorbesc despre costuri inițiale de sute de lei, verificări plătite din buzunarul propriu și facturi care nu scad.
În același timp, compania de apă continuă să raporteze profit consistent. La jumătatea anului 2025, Aquavas a înregistrat un profit de aproximativ3,75 milioane de lei , o cifră de afaceri de peste50 de milioane de lei și disponibilități în conturi de peste83 de milioane de lei . Sunt bani mulți, adunați într-un județ sărac, unde oamenii strâng din dinți pentru fiecare factură.
La vârful societății se află directorii Gabriel Beșleagă și Iulian Iordache, oameni rămași în funcții din perioada în care Dumitru Buzatu controla total instituțiile județului. Ciprian Trifan, urmașul politic al acestuia, nu a schimbat sistemul. L-a preluat și l-a protejat mai departe. Aceeași rețea, aceleași funcții, aceeași lipsă de răspunsuri pentru populație. În timp ce vasluienii plătesc apă la preț de lux și investesc din buzunarul propriu în contoare „moderne”, conducerea Aquavas încasează salarii consistente, cu sporuri generoase, iar societatea își permite achiziții costisitoare, inclusiv mașini scumpe. Imaginea este greu de digerat pentru un pensionar care plătește câteva sute de lei pe lună pentru apă. Sub conducerea Consiliului Județean, Aquavas a devenit o adevărată fabrică de bani. Profitul crește, investițiile sunt anunțate grandios, dar pentru cetățean modernizarea se traduce prin costuri tot mai mari și explicații tot mai puține. De aceea, întrebarea care circulă tot mai des printre vasluieni este una directă: dacă apa este tot mai scumpă, contoarele „inteligente” nu reduc facturile, iar compania face profit de milioane, cine câștigă cu adevărat? Iar întrebarea următoare se îndreaptă inevitabil către președintele Consiliului Județean: dacă acest sistem a fost moștenit de la Buzatu și continuat fără schimbări, a cui este, de fapt, afacerea, domnule Trifan?