Stan Inspector, ,,prietenul” polițiștilor din Murgeni a ajuns din nou după gratii

ÎNCURAJAT DE O JUSTIȚIE FRICOASĂ… Orașul Murgeni nu duce lipsă de persoane certate cu legea, cum se întâmplă mai peste tot, însă dacă ar fi să facem un clasament al celor mai periculoși infractori, tânărul Stan Inspector ar ocupa un loc de cinste. Acesta are o predilecție spre a tâlhări persoane în vârstă și o face repetitiv pentru că justiția se pare că nu are ac de cojocul său. Ultima faptă de acest fel a comis-o în luna iunie, anul trecut, însă oamenii legii au pus mâna pe el abia zilele trecute, după ce mai bine de jumătate de an, Inspector s-a sustras cercetării penale. Practic, a fugit din localitate, deși trecutul său infracțional ar fi trebuit să-i determine pe magistrați să nu-l mai lase în libertate . La doar 21 de ani, Stan Inspector are bifate aproape toate infracțiunile de pe fața pământului, inclusiv bătăi cu polițiștii din oraș, care veniseră să-l încătușeze pentru alte tâlhării. Marți, Stan Inspector a ajuns din nou în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Bârlad, care a dispus arestarea preventivă a tânărului din Murgeni pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta a fost reținut de polițiști tot ieri, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată (sub aspectul tentativei). „În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Poliției Orașului Murgeni au stabilit faptul că, la data de 29 iunie 2025, în jurul orei 5.00, bărbatul cercetat ar fi pătruns, fără drept, în curtea și locuința unei persoane vătămate, în vârstă de 73 ani, din orașul Murgeni, și ar fi încercat, prin folosirea violenței, să determine persoana vătămată să îi dea banii din locuință.

După comiterea infracțiunii, bărbatul cercetat s-a sustras urmăririi penale, părăsind localitatea de domiciliu. Ca urmare a activităților complexe de cercetare și investigare derulate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murgeni și ca urmare a administrării probatoriului, la data de 21 aprilie 2026, tânărul a fost depistat și reținut, pe o perioadă de 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, instanța dispunând arestarea preventivă”, a declarat Bogdan Gheorghiță,purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui în legătură cu cazul Inspector Stan.

Bătaie cu polițiștii în cartierul Bedreaga din Murgeni

Stan Inspector a pornit pe drumul fărădelegii încă de când era copil, ani de zile aflându-se în vizorul polițiștilor. În anul 2021, pe când avea doar 16 ani, acesta fost implicat într-o bătaie cu polițiștii din oraș, care veniseră să verifice arestul la domiciliul. Încă de la acea vârstă, Inspector avea bifate mai multe tâlhării, în majoritatea dintre cazuri luându-se cele mai blânde măsuri privative de libertate. Cum în ziua respectivă nu l-au găsit acasă, oamenii legii au pornit în căutarea lui, depistându-l într-o pădure de la marginea orașului. După ce l-au încătușat, polițiștii au încercat să-l aducă la secție, însă nu au fost lăsați să plece de la fața locului de către familia lui Inspector, care au sărit la bătaie. În urma altercației, Marius Stan, polițiștul care a fost la caz, a avut nevoie de îngrijiri medicale, la fața locului fiind trimisă o ambulanță. După scandalul din cartierul Bedreaga, lucrătoriii MAI au întocmit dosar penal pentru ultraj, însă asta nu l-a descurajat deloc pe tânărul infractor. Doi ani mai târziu, Stan Inspector a comis o altă tâlhărie, victimă căzându-i atunci un bărbat în vârstă de 80 de ani. Și atunci, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murgeni au reușit să documenteze și să probat activitatea infracțională a lui Stan Inspector, dovedind comiterea tâlhăriei calificate. Pe 26 aprilie 2023, judecătorii bârlădeni au dispus arestat preventiv a tânărului, care a stat după gratii până pe 11 octombrie, când a venit și condamnarea: 2 ani și 6 luni închisoare … cu suspendare! Din păcate, bătrânul de 80 de ani, care a fost tâlhărit, n-a mai apucat să-l vadă „pedepsit” pe Stan Inspector pentru că a murit în timpul judecății! La așa condamnare, nu e de mirare că acest tâlhar face ce dorește în orașul Murgeni și nu ar fi de mirare ca justiția să-l pună din nou în libertate, deși cazierul său ar îngrozi până și pe cei mai blânzi judecători.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/stan-inspector-prietenul-politistilor-din-murgeni-ajuns-din-nou-dupa-gratii/

Ultimă oră

Același autor