au desfășurat, în perioada 13–19 aprilie 2026, acțiunea ROADPOL – SPEED, o campanie europeană care vizează combaterea vitezei excesive și prevenirea accidentelor rutiere.
În ăntreg județul, peste 50 de polițiști de la rutieră și ordine publică au participat la controale, folosind echipamentele din dotare pentru monitorizarea traficului și depistarea șoferilor care nu respectă regimul legal de viteză.
În doar o săptămână, oamenii legii au verificat peste 800 de autovehicule și au legitimat mai mult de 900 de persoane. Bilanțul acțiunii cuprinde 572 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare totală de peste 477.000 de lei.
Cea mai mare parte a amenzilor, anume 387, a fost dată pentru depășirea vitezei legale. Alte sancțiuni au vizat nepurtarea centurii de siguranță – 32, depășiri neregulamentare – 19, neacordarea de prioritate – 6, abateri comise de bicicliști – 9 și pietoni – 3, dar și conducerea sub influența alcoolului, în două cazuri.
Pe șoselele județului polițiștii rutieri participanți la acțiune au avut pde furcă și cu cazuri grave, 15 șoferi fiind depistați conducând cu peste 70 km/h peste limita legală, în timp ce alți 93 au depășit viteza cu 51–70 km/h. Cei mai mulți, 279, circulau cu viteze peste limită cu până la 50 km/h.
În urma controalelor, polițiștii au reținut 140 de permise de conducere, dintre care 108 pentru viteză, și au retras 14 certificate de înmatriculare.
Pe lângă sancțiunile contravenționale, au fost constatate și trei infracțiuni la regimul rutier: conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducere fără permis și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.
Pentru a reduce riscul de accidente, polițiștii le recomandă șoferilor să respecte limitele de viteză, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și trafic și să păstreze o distanță de siguranță între vehicule.
De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să poarte centura de siguranță, să nu utilizeze telefonul mobil la volan și să acorde prioritate pietonilor.
Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui anunță că acțiunile de monitorizare a traficului vor continua și în perioada următoare, atât ziua, cât și noaptea.
„Conduceți cu grijă!”, este mesajul transmis de polițiști tuturor participanților la trafic.