Aquavas SA a prezentat contractul VS-CL-G02: zonele Huși și localitățile din jur, Negrești și nordul județului.
În 2022, Aquavas SA Vaslui accesa o importantă finanțare, de peste 1,11 miliarde lei, inclusiv TVA, din care 747,5 milioane lei fonduri nerambursabile, pentru implementarea megaproiectului „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vaslui”, proiect cofinanțat în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă 2021-2027. Investiția vizează promovarea accesului la apă și gospodărirea apelor pentru locuitorii județului, inițial din 47 de UAT-uri, ulterior, prin revizuirea proiectului, numărul UAT-urilor beneficiare crescând la 51, astfel: Vaslui, Bârlad, Perieni, Zorleni, Fruntișeni, Murgeni, Fălciu, Berezeni, Vetrișoaia, Dodești, Bogdănești, Costești, Huși, Duda-Epureni, Stănilești, Lunca Banului, Pădureni, Dimitrie Cantemir, Hoceni, Muntenii de Jos, Lipovăț, Zăpodeni, Muntenii de Sus, Tanacu, Văleni, Ferești, Negrești, Todirești, Rafaila, Dumești, Băcești, Rebricea, Tăcuta, Codăești, Miclești, Ștefan cel Mare, Bălteni, Delești, Cozmești, Oșești, Pungești, Bogdana, Alexandru Vlahuță, Iana, Pogana, Băcani, Ivănești, Laza, Pușcasi, Poienești, Grivița, din județul Vaslui, și localitatea Dobrovăț, din județul Iași. Proiectul vizează realizarea, extinderea sau reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și a sistemelor de ape uzate din județul Vaslui, din aria de deservire a operatorului regional de servicii de utilitate publică AQUAVAS Vaslui.
Pentru o mai rapidă implementare, proiectul este împărțit în mai multe contracte de proiectare și execuție lucrări. Astăzi, Aquavas SA prezintă contractul VS-CL-G02.
În cadrul Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vaslui – Etapa I, contractul VS-CL-G02 vizează realizarea și modernizarea infrastructurii principale de alimentare cu apă în mai multe zone ale județului.
Contractul de proiectare și execuție lucrări nr. 6938 din 25.10.2023 a fost semnat cu S.C. Cornell’s Floor S.R.L. – S.C. Igut S.R.L., iar valoarea acestuia este de 126.350.435,22 lei, fără TVA.
Acest contract are un rol esențial, deoarece vizează nu doar rețelele locale, ci întreaga infrastructur de bază care asigură transportul, tratarea și distribuția apei potabile către comunități.
Zone vizate prin contract:
Lucrările se desfășoară în mai multe UAT-uri din județ, printre care: Huși, Duda Epureni, Stănilești, Lunca Banului, Pădureni, Dimitrie Cantemir, Hoceni, Negrești, Todirești, Rafaila, Dumești, Băcești, Rebricea, Tăcuta, Codăești și Miclești.Contractul include investiții majore în infrastructura principală de apă, respectiv:
Practic, va fi realizată infrastructura care aduce apa până la rețelele locale. Detaliat, în zona Huși și localitățile din jur, respectiv pentru UAT-urile Huși, Duda Epureni, Stănilești, Lunca Banului, Pădureni, Dimitrie Cantemir și Hoceni, sunt prevăzute: Extinderea aducțiunilor pe mai multe ramuri, cu zeci de kilometri de conducte, stații noi de pompare și reabilitarea celor existente; modernizarea stației de tratare Huși; realizarea de stații de clorinare în mai multe gospodării de apă și reabilitarea și construirea de rezervoare noi.
În zona Negrești și nordul județului, respectiv pentru UAT-urile Negrești, Todirești, Rafaila, Dumești, Băcești, Rebricea, Tăcuta, Codăești și Miclești, sunt prevăzute investiții privind: extinderea conductelor de aducțiune între localități; stații noi de pompare pentru transportul apei; stații de tratare și clorinare noi sau modernizate; construirea de rezervoare pentru stocarea apei [i dezvoltarea surselor de apă prin captări și foraje.
Ce înseamnă acest proiect? Pentru zeci de mii de locuitori, finalizarea acestei investiții va reprezenta asigurarea unui sistem sigur de alimentare cu apă și stabilitate în alimentarea comunităților
prin creșterea capacității de transport și distribuție, precum și îmbunătățirea calității apei potabile.
Contractul VS-CL-G02 derulat de Aquavas SA Vaslui este unul dintre cele mai importante din Etapa I, deoarece susține funcționarea întregii infrastructuri de apă la nivel regional. Prin aceste investiții, Aquavas S.A. dezvoltă un sistem modern, eficient și sigur, care va deservi pe termen lung comunitățile din județul Vaslui.