Instituțiile statului nu funcționează, dar te amendează! Cazul unui vasluian prins fără rovinietă în ziua în care sistemul a căzut

Un vasluian a fost amendat cu 500 de lei după ce a fost prins conducând autoturismul în localitatea Crasna fără a deține o rovinietă valabilă. Interesant este că fix în ziua cu pricina, sistemul de achiziționare a rovinietei a picat, nemaifiind disponibil prin nicio metodă. Asta nu l-a împiedicat pe agentul constatator să aplice sancțiunea pecuniară, având probabil plan pentru bani strânși la bugetul de stat.

Pe 24 ianuarie, anul acesta, într-o zi de sâmbătă, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunța pe pagina de Facebook a instituției că sistemul de achiziționare a rovinietei nu funcționează. „Din cauza unor probleme tehnice, rovinieta nu poate fi achiziționată prin niciuna din metodele puse la dispoziția utilizatorilor infrastructurii rutiere (sms, platforme online, benzinării). Echipele tehnice ale CNAIR fac eforturi pentru remedierea cât mai rapidă a problemei. Vom anunța reluarea serviciilor de furnizare a rovinietei, imediat ce problema tehnică va fi remediată”, anunțau reprezentanții CNAIR pe rețelele de socializare. Sistemul de generare a rovinietelor a stat picat ore bune, însă, cu toate astea, angajații Companiei au dat amenzi cu nemiluita, pe toate drumurile publice.

Un vasluian prins la Crasna fără rovinietă

Printre șoferii amendați de reprezentanții CNAIR în ziua cu probleme s-a aflat și un șofer din municipiul Vaslui, care conducea un autovehicul cu regim special, pentru care rovinieta este destul de costisitoare. Acesta a fost prins pe raza localității Crasna, conducându-și mașina fără a avea rovinieta. Agentul constator nu a ezitat o clipă, nu s-a gândit nici că sistemul e picat și i-a aplicat șoferului o amendă de 500 de lei. „Rovinieta pentru autovehiculul pe care îl conduc este destul de scumpă și nu îmi permit să o achit pe o perioadă prea lungă, mai ales că drumuri în afara orașului fac foarte rar. În ziua respectivă, am fost la benzinărie pentru a alimenta și a cumpăra rovinieta, însă mi s-a transmis că sistemul e căzut. Am pornit la drum, pentru că era o cursă pe care trebuia să o fac neapărat, negândindu-mă că aș putea fi amendat pentru asta. Pe 11 martie, m-am trezit însă cu procesul-verbal acasă, prin care eram înștiințat că am primit o amendă de 500 lei”, ne-a declarat vasluianul. De obicei, în astfel de cazuri, se află șoferii vehiculelor de mare tonaj, care achiziționează roviniete pentru scurte perioade de timp, numai cât se deplasează în afara orașelor, pentru a nu plăti sume mari de bani.

CNAIR anunță un alt blocaj al sistemului

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis ieri că emiterea rovinietei și a peajului va fi întreruptă pentru 4 ore, miercuri, 8 aprilie. În intervalul orar 00:00 – 04:00, sunt programate lucrări de mentenanță ale SIEGMCR (Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control Rovinietă), motiv pentru care emiterea rovinietelor și a peajelor va fi întreruptă pentru această perioadă.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/institutiile-statului-nu-functioneaza-dar-te-amendeaza-cazul-unui-vasluian-prins-fara-rovinieta-in-ziua-in-care-sistemul-a-cazut/

Ultimă oră

Același autor