Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum pe Vasile Stoica, lăutarul din Valea Mare, mort într-un teribil accident rutier

”Astăzi am fost prezent pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Stoica Vasile, un om deosebit și un lăutar talentat din Valea Mare, pe care îl cunosc de aproape 30 de ani.

Multă durere în familie… Am vorbit chiar și cu tatăl lui, încercând să-l încurajez pe cât posibil. Cu tristețe mi-am amintit că au trecut ani de atunci – nu mai știu câți, puțini sau mulți – dar amintirea a rămas vie, pe când slujeam ca preot în Valea Mare, a mai trecut printr-un necaz asemănator: și a pierdut un alt copil, Daniel, într-un accident de mașină.

Este greu de imaginat ce este în sufletul acestui om și câtă durere poate duce, pierzând doi copii în astfel de împrejurări. Lui Daniel i-am oficiat chiar eu slujba de înmormântare… jale mare a fost și atunci. Este cumplit să treci prin asemenea momente. Pierderea este grea în orice situație,dar pierderea a doi copii este de necuprins în cuvinte.

Să nu uităm însă că viața ne este dată de Dumnezeu și tot El o ia atunci când hotărăște. De aceea, să fim mai atenți la faptele noastre, căci viața este una singură și trecătoare.

Dumnezeu să-l ierte” , a postat părintele Roșu, fostul paroh de la Valea Mare, prezent la înmormântare.

Sursa: https://vasluianul.ro/sute-de-oameni-l-au-condus-pe-ultimul-drum-pe-vasile-stoica-lautarul-din-valea-mare-mort-intr-un-teribil-accident-rutier/

Ultimă oră

Același autor