Foto. Un bărbat a murit pe loc într-un accident! Femeie rănită

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 3 aprilie 2026, în jurul orei 12:30, în zona Valea Mare – Ivănești, județul Vaslui, după ce un autoturism a ieșit de pe carosabil și a intrat violent într-un cap de pod.

În urma impactului, două persoane au fost implicate, iar una dintre ele a rămas încarcerată în autoturism.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Punctului de Lucru Ivănești, aparținând ISU Vaslui, cu o autospecială de intervenție, alături de un echipaj TIM Vaslui și un echipaj SAJ tip B2.

Salvatorii au reușit să extragă victima încarcerată, însă bărbatul era în stare de inconștiență. Acestuia i-au fost aplicate manevre de prim ajutor până la preluarea de către echipajul medical.

Din păcate, în ciuda intervenției, bărbatul a fost declarat decedat la locul accidentului.

Cea de-a doua victimă, o femeie, era conștientă în momentul intervenției, însă a suferit politraumatisme. Aceasta a fost transportată la UPU Vaslui pentru îngrijiri medicale și investigații de specialitate.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.

Sursa: https://dincolodesport.eu/foto-un-barbat-a-murit-pe-loc-intr-un-accident-femeie-ranita/

Ultimă oră

Același autor