Cetatea 1932 Suceava a câştigat derbiul Seriei I din Liga a III-a, după ce s-a impus cu scorul de 3-1 în faţa formaţiei FC Şoimii Gura Humorului, într-un meci contând pentru etapa a XXII-a.
Partida a început favorabil fotbaliştilor antrenaţi de Valentin Suciu, care au deschis scorul în minutul 20, prin Lorand Fulop, din penalty. Jucătorii antrenaţi de Petre Grigoraş au reacţionat înainte de pauză, reuşind să întoarcă rezultatul într-un interval de doar un minut. În minutul 38, Gabriel Răducan a restabilit egalitatea, iar imediat după, Răzvan Gorovei a punctat pentru 2-1.
Repriza secundă a fost controlată în totalitate de Cetatea, care şi-a consolidat avantajul în minutul 69, prin golul înscris de Cosmin Tucaliuc, stabilind astfel scorul final, 3-1.
Cetatea Suceava Ciobanu – Buceac, Chelari, Perju, Bai, Sumanariu, Cerlincă, Tucaliuc, Gorovei, Ferhaoui şi Răducan. Pe parcurs au mai evoluat Grosu, Niţu, Ilie, Frunză şi Zaharia.
În urma acestui succes, Cetatea 1932 Suceava va intra în play-off cu un total de 10 puncte, fiind la trei lungimi în spatele liderului FC Şoimii Gura Humorului.
În prima etapă a play-off-ului, „alb-albaştrii” vor evolua vineri, 3 aprilie, împotriva formaţiei KSE Târgu Secuiesc, ocupanta locului secund din Seria a II-a.
Foto: ADRIAN POPOVICI
Rezultate înregistrate în etapa a XXII-a:
Aerostar Bacău – Viitorul Oneşti 0-4
Bucovina Rădăuţi – FC 2 Bacău 1-1
CSM Adjud – VSK Gheorghieni 0-1
Şoimii Gura Humorului – Cetatea Suceava 1-3
Ştiinţa Miroslava – CSM Vaslui 1-0
USV Iaşi – Odorheiu Secuiesc 2-4
Program play-off:
Etapa 1 (4 aprilie 2026, ora 17:00): Şoimii Gura Humorului – Sporting Lieşti (vineri 3 aprilie), Cetatea Suceava – KSE Târgu Secuiesc, Viitorul Oneşti – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2, Ştiinţa Miroslava – CS Blejoi
Etapa 2 (10 aprilie 2026, ora 17:00): Sporting Lieşti – Cetatea Suceava, KSE Târgu Secuiesc – Viitorul Oneşti, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – Ştiinţa Miroslava, CS Blejoi – Şoimii Gura Humorului
Etapa 3 (18 aprilie 2026, ora 17:00): Viitorul Oneşti – Sporting Lieşti, Ştiinţa Miroslava – KSE Târgu Secuiesc, Şoimii Gura Humorului – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2, Cetatea Suceava – CS Blejoi
Etapa 4 (25 aprilie 2026, ora 17:00): Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – Cetatea Suceava, CS Blejoi – Viitorul Oneşti, Sporting Lieşti – Ştiinţa Miroslava, KSE Târgu Secuiesc – Şoimii Gura Humorului
Clasament play-off
Sporting Lieşti 15 puncte, 2. Şoimii Gura Humorului 13 p, 3. KSE Târgu Secuiesc 11 p, 4. Cetatea Suceava 10 p, 5. Viitorul Oneşti 7 p, 6. Sepsi Sf. Gheorghe 2 5 p, 7. Ştiinţa Miroslava 4 p, 8. CS Blejoi 2 p.
Sursa: https://www.crainou.ro/2026/03/30/cetatea-suceava-s-a-impus-in-derbiul-cu-soimii-gura-humorului/