O șmecherie via Iași – Craiova? Dedesubturile politice ale candidaturii madamei de la Iași la funcția de procuror gheneral al țării

Prima întrebare care s-a tot pus, și pe bună dreptate, este cum se face că menistrul acela al Justiției pus cu mâna în guvern de olteanca Olguța s-a găsit s-o susțină pentru a deveni procuror general taman pe șefa DNA de la Iași, adicătelea din celălalt capăt al țării. Răspunsul aicea zice-se că, pe de o parte, a fost ca să nu bată la ochi, în cazul în care pun șef pe cineva de la ei din parohie. Pe da altă parte, spun surse din sistem că madama de la Iași ar fi corespuns întru totul intereselor clicii Olguței de la partidoi.

Iar explicațiunea pentru această aliniere ar fi fost devoalată chiar la interviul public al madamei de la Iași, unde aceasta a spus cu subiect și predicat că nu este de acord cu anchetarea magistraților acuzați de corupție de către DNA, și, în plus, este de părere că Inspecția Judiciară, aia controlată de rețelele politice adicătelea, ar trebui să aibă acces la dosarele în lucru ale procurorilor. Văleleuu, voi vă dați seama ce aberații juridice?

Treaba asta zice-se că i-a revoltat până și pe unii dintre membrii CSM aliniați politic, ca să nu mai spunem de cei mai libertini. Motiv pentru care i-au și dat cu flit, când s-a votat avizul pentru ieșeancă.

Of, iar ne-am făcut ca ieșeni de râs, cu astfel de aberații, of! Măcar dacă spunea din start că de loc e de la Vaslui, poate mai treacă-meargă…

Să mai și râdem, dar cu măsură!

Haideți la final și una mai vioaie, ca să nu plecăm supărați la serviciu de dimineață. Este vorba despre poza care provoacă cele mai haioase reacții de fiecare dată când liderii coaliției de guvernare se adună să mai pună țara la cale. Iat-o, mai jos:

Evident, toți se leagă de costumația personagiului haios din dreapta, Varujan Pambuccian, liderul armenilor din România, care este și lider al formațiunii minorităților din parlament, o grupare mereu la putere, chiar dacă are puține voturi.

Vorba unui fost biznisman, actual scriitor, de la Iași: „N-aveți pe la Parlament, pe acolo, pe cineva care să-i calce cămașa și sacoul lui nenea ăla care pare trezit din beție?!”.

Acuma, na, dincolo de răutăți, dar nea Varujan e un IT-ist din primele generații, chiar un vizionar în domeniul acesta, și, din ce știm, iar asta încă din anii ’90, este unul din cei mai lucizi membri ai parlamentului.

Dar, da: de acord cu necesitatea unei călcătorese, da…

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/o-smecherie-via-iasi-craiova-dedesubturile-politice-ale-candidaturii-madamei-de-la-iasi-la-functia-de-procuror-gheneral-al-tarii–1844062.html

Ultimă oră

Același autor