VIDEO | La Bârzești, un șofer începător vitezoman s-a izbit cu mașina de un cap de pod și a zburat apoi ca o dronă

VITEZĂ EXCESIVĂ… Accident incredibil în satul Bârzești, comuna Ștefan cel Mare. Un șofer a zburat cu mașina câteva zeci de metri prin aer, din cauza vitezei excesive cu care circula pe drumul asfaltat al comunei. Sătenii cred că avea peste 140 de kilometri la oră. Pe o porțiune dreaptă a pierdut controlul asupra volanului, a intrat într-un timpan de la un pod, s-a răsucit în aer și a aterizat apoi câteva zeci de metri în față, pe cupolă. Mașina era condusă de un tânăr din Tanacu, ce venise la Leonard Botezatu, viitorul lui socru. Numai că, în loc să ajungă la oraș, la Vaslui, a ajuns la spitalul județean. Cel care a suferit cel mai mult în urma accidentului a fost chiar viitorul socru. Volanul mașinii se afla pe partea dreaptă, iar podul a fost atins cu roata din stânga. Impactul a fost atât de dur, încât roata cu tot cu amortizor, a fost smulsă din angrenajul mașinii și azvârlită în decor. Șoferul, spun martorii evenimentului, a scăpat ieftin, însă viitorul socru era rănit serios. „Mergea șchiopătând, dar cel care avea multe leziuni era viitorul lui socru, Leonard. Nici nu am crezut că mai scapă careva viu, că uitați-vă ce viteză a avut și cât de mult a zburat prin aer cu mașina”. Au spus sătenii.

Șofer începător cu „mămăliga în geam”, dar vitezoman

Șoferul din Tanacu are permisul luat de numai două luni. Cei din sat spun că nu știu mare lucru despre acesta, însă este un tip încrezut, care conduce cu viteză și cu agresivitate, deși are „mămăliga în geam”. „Să se roage la Dumnezeu și să îi mulțumească pentru că au scăpat cu viață. Și noi, din zonă, mulțumim că nu ne-am nimerit acolo, să dea nebunul peste noi cu mașina. Chiar dacă drumurile sunt asfaltate, bune, lucrul acesta nu înseamnă că trebuie să mergi ca un bezmetic cu asemenea viteză, că doar nu este autostradă. Și acolo limita de viteză este 130 km/h. Dar, vă spun, acest individ avea o viteză mult mai mare”, a spus unul dintre martorii accidentului.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/video-la-barzesti-un-sofer-incepator-vitezoman-s-a-izbit-cui-masina-de-un-cap-de-pod-si-a-zburat-apoi-ca-o-drona/

Ultimă oră

Același autor