Spitalul din Bârlad își consolidează echipa medicală, anunțând cooptarea a doi noi specialiști în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală.
Reprezentanții unității spun că această extindere vine ca răspuns la nevoia tot mai mare de servicii medicale de calitate în zonă.
Primul medic prezentat este dr. Popa Claudia, specialist în Radiologie și Imagistică Medicală, originară din Bârlad. Aceasta a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, iar ulterior a urmat cursurile Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, pe care le-a finalizat în 2021. Alegerea specialității a fost motivată de importanța unui diagnostic corect în stabilirea tratamentului, radiologia fiind considerată un pilon esențial al medicinei moderne.
Alături de ea, în echipă se alătură și dr. Ioniță Simona-Gabriela, medic rezident în anul V în aceeași specialitate. Aceasta își desfășoară pregătirea profesională în cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași și este, de asemenea, absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, promoția 2021.
„Radiologia este un domeniu captivant, care necesită atenție la detalii și o actualizare constantă a cunoștințelor. Fiecare investigație imagistică reprezintă o piesă importantă în înțelegerea stării de sănătate a pacientului” , a declarat medicul rezident.
Conducerea spitalului subliniază că noii membri ai echipei vor contribui la dezvoltarea serviciilor de imagistică medicală și la creșterea calității actului medical pentru pacienții din Bârlad și din întreaga zonă.
Cei doi medici au fost primiți cu urări de succes și încredere, într-un moment considerat important pentru evoluția serviciilor medicale locale.
Orașul își confirmă încă o dată statutul de centru al excelenței educaționale, după ce două eleve au obținut rezultate…
Sursa: https://spinos.ro/investitie-in-sanatate-la-barlad-echipa-de-imagistica-medicala-extinsa