În goana după profit, unii înțeleg să extragă argilă chiar și din ariile naturale protejate, acolo unde nu sunt permise astfel de activități. O astfel de exploatație ilegală a fost descoperită de către inspectorii de mediu vasluieni la Tanacu, în perimetrul sitului Natura 2000 „Coasta Rupturile Tanacu”. Și nu este vorba de căteva găleți de lut, luate de localnici, ci extragere de cantități mari, folosind mijloace mecanizate. Comisariatul Județean de Mediu Vaslui vor verifica situația și vor lua măsurile legale.
La sfărșitul săptămănii trecute, în urma unei acțiuni de monitorizare realizate de reprezentanții Direcției Județene de Mediu Vaslui, inspectorii au identificat activități de excavare în perimetrul sitului Natura 2000 ROSCI0041 „Coasta Rupturile Tanacu”.
Astfel, în vecinătatea drumului județean 244K au fost surprinse persoane care efectuau lucrări de excavare în malul de substrat lutos, extrăgând argilă. Activitatea era realizată cu utilaje mecanizate, excavator și utilaj de încărcare, iar materialul rezultat era transportat cu un camion, utilaje care au fost surprinse în acțiune, de către inspectorii de mediu. În zonă, pe partea opusă carierei ilegale, a fost observată o altă excavație într-un mal de substrat lutos, situată tot în interiorul perimetrului sitului Natura 2000.
Trebuie spus că situl Coasta Rupturile Tanacu (ROSCI0041) a fost declarat sit de importanță comunitară în decembrie 2007 pentru a proteja specii din flora spontană și fauna sălbatică aflate în arealul zonei ariei protejate. Situl se întinde pe o suprafață de 322 ha, integral pe uscat, și conține 2 habitate naturale: Tufișuri caducifoliate ponto – sarmatice, respectiv Stepe ponto-sarmatice aflate în arealul zonei ariei protejate.
„Activitățile descoperite de către inspectorii de mediu contravin prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului și O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.
Situația a fost sesizată către Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Vaslui, în vederea verificării și dispunerii măsurilor legale”, se anunță în comunicatul DJM Vaslui.