16.1 C
Vaslui
10 martie, 2026

A plecat dintre noi profesorul de clarinet Căuneac Iftimie

Un fost profesor al claselor de muzică de la Școala „Vasile Alecsandri” Vaslui, Căuneac Iftimie, a trecut la cele veșnice, lăsând în urmă amintiri de neuitat pentru foștii săi elevi și pentru întreaga comunitate muzicală.

„Astăzi l-am pierdut pe dragul meu profesor de clarinet. Puțini oameni au avut un impact atât de profund asupra elevilor lor și asupra unei întregi generații, așa cum a avut el. Carisma, bunătatea și muzicalitatea sa extraordinară l-au făcut un artist cu adevărat excepțional. Prin îndrumarea și dedicarea sa, mi-a marcat parcursul muzical și mi-a inspirat de la bun început dragostea pentru clarinet. Nu trece zi fără ca gândul la el să îmi aducă bucurie, iar prin învățătura și prietenia sa, amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”, au transmis foștii elevi.

Căuneac Iftimie era profesor la Colegiul de Arte „Octav Băncilă” din Iași și a dedicat întreaga sa viață educației muzicale, formând generații de artiști și pasionați de muzică.

Mulțumim, maestre. Odihniți-vă în pace. Sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați.

Sursa: http://actualvs.ro/2026/03/10/a-plecat-dintre-noi-profesorul-de-clarinet-cauneac-iftimie/

Ultimă oră

Același autor