6.6 C
Vaslui
7 martie, 2026

„Arta vasluiană la feminin”. 24 de artiste plastice expun la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”

Arta creată de femei din județul Vaslui este pusă în valoare printr-o expoziție specială organizată la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Evenimentul, intitulat „Arta vasluiană la feminin”, celebrează creativitatea și sensibilitatea artistică a femeilor și reunește lucrări semnate de 24 de artiste plastice din județ.

Expoziția este găzduită în sala Multimedia a instituției muzeale, aflată în subordinea Consiliului Județean Vaslui, și își propune să ofere publicului o imagine cât mai amplă asupra fenomenului contemporan al creației artistice feminine din această zonă.

Pe simeze se regăsesc lucrări realizate de artiste din generații diferite, de la autodidacte pasionate de artă până la absolvente ale unor instituții de specialitate. Diversitatea se reflectă și în stilurile și tehnicile abordate, expoziția reunind creații de grafică, pictură, artă textilă și artă decorativă.

Lucrările expuse acoperă un registru artistic larg, de la compoziții clasice până la interpretări moderne, figurative sau abstracte, fiecare piesă oferind o perspectivă personală asupra expresiei artistice.

Expoziția „Arta vasluiană la feminin” poate fi vizitată de public până pe data de 25 martie, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Evenimentul reprezintă o invitație pentru iubitorii de artă de a descoperi talentul și sensibilitatea artistelor din județ.

Sursa: http://actualvs.ro/2026/03/07/arta-vasluiana-la-feminin-24-de-artiste-plastice-expun-la-muzeul-judetean-stefan-cel-mare/

Ultimă oră

Același autor