O tragedie a zguduit comunitatea din Codăești, județul Vaslui, după ce un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost găsit fără viață în locuința sa, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului. Lângă corpul acestuia a fost descoperită o armă de vânătoare pe care o deținea legal. Descoperirea a fost făcută chiar de fratele victimei, care a alertat imediat autoritățile.
Potrivit primelor informații, cazul este analizat de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Codăești, care au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Incidentul a stârnit numeroase reacții în comunitate, mai ales după ce au apărut informații despre un mesaj publicat de bărbat pe rețelele de socializare înainte de gestul extrem.
Mesajul publicat înainte de tragedie
Înainte de a-și pune capăt zilelor, bărbatul, identificat drept Vasilică Tănase, ar fi publicat pe rețelele de socializare un mesaj în care acuza conducerea primăriei Codăești că nu i-ar fi plătit o sumă importantă de bani pentru servicii prestate pentru comunitate.
Acesta susținea că ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 180.000 de lei și îi nominaliza pe mai mulți reprezentanți ai administrației locale.
„Lenuța Damian fost viceprimar, Anișoara Lupu actual primar, Doru Lascu fost consilier al primarului m-au nenorocit. Au încasat banii pe munca mea și i-au împărțit fără să-mi plătească nimic de am ajuns într-o situație financiară de neieșit. și n-a fost de-ajuns, ei împreună cu Ionuț Gherasim (Nastache) mi-au făcut tot felul de înscenări. Ei sunt cei ce au turnat grupa de vânătoare Codaesti, pe bombardierul în numele meu și pe mulți alții. Blestemați să fiți! Numai pe o parte din munca mea ei și-au însușit 180. 000 ron. (un miliard opt sute) și i-au împărțit cu Sonimax și asta a fost doar o parte din munca mea pentru primărie. Blestemați să fiți și să nu vă găsiți liniștea așa cum n-o găsesc eu în aceste momente. Am muncit o viață și am pierdut tot din cauză ca Anișoara Lupu m-a pus să-mi fac S.R.L. să lucrez pentru primărie și mă țepuit. Blestemată să fii să nu îți găsești liniștea niciodată. Ceilalti care mă știți așa cum sunt Vă rog iertați-mă!”, a postat pe rețelele de socializare Vasilică Tănase, conform vremeanoua.ro .
În aceeași postare, acesta ar fi publicat și o conversație purtată pe WhatsApp cu primarul comunei Codăești, în care discuta despre serviciile pe care susținea că le-ar fi prestat.
Primarul comunei Codăești respinge acuzațiile
Primarul comunei Codăești , Anișoara Lupu, respinge însă acuzațiile și afirmă că între primărie și Vasilică Tănase nu a existat niciun contract oficial pentru prestarea de servicii.
„Îmi pare rău dacă tânărul ăsta a făcut așa ceva mai ales că avea doi copii. O fetiță mai mare, la facultate cred și una micuță, cred că în clasele pregătitoare, aici la școala din Codăești. Am văzut și mesajul de pe rețelele de socializare dar eu personal vă declar că nu știu de ce a folosit numele meu. Niciodată n-am avut vreun conflict și nici nu am fost prieteni. Ne cunoaștem din PNL. Am făcut o campanie împreună. Mai mult nu știu de ce a făcut ceea ce a făcut astăzi. Pentru mine a fost șoc când am auzit. Am văzut acuzațiile dar nu înțeleg de ce mai ales că nu avea absolut nimic, nici un fel de contract cu primăria. Mai ales că un contract pentru întreținere drumuri nu e chiar așa simplu de făcut. Am fost și suntem controlați permanent de către cei de la Curtea de Conturi și nu te poți juca cu așa ceva.”, a declarat edilul.
Primărița a precizat că bărbatul ar fi ajutat comunitatea în două situații punctuale, fără a exista însă un acord contractual.
„Dacă stau să fac apel la memorie, cred că în primul meu mandat a fost o situație de urgență și fostul viceprimar a apelat la el pentru că intrat apa în curtea unui om în timpul unor ploi torențiale. Dar atunci nu a venit el, a venit fratele lui, Mihai, cu un buldozer și a fost o chestie de câteva ceasuri. Și a mai fost o dată, nu știu dacă atunci l-a chemat sau nu cineva. Un incendiu de vegetație care amenința să se apropie de casele din Pribești. La un momnet dat a apărut și Vasilică cu un tractor cu plug și a tras câteva brazde să nu se extindă focul. Pentru toate acestea, dacă el a avut pretenții de bani, ar fi trebuit să vină la primărie și să discutăm și să rezolvăm situația”, a spus Anișoara Lupu.
Edilul a mai afirmat că, din discuțiile cu localnicii, bărbatul ar fi avut unele probleme financiare în ultima perioadă.
„L-am văzut un om prosper în comunitate. Soția lui și-a deschis un salon cosmetic acasă și chiar eu mi-am făcut, de câteva ori, unghiile la ea. De cel puțin două ori pe zi trec prin fața casei sale și am tot văzut mașini și utilaje. În schimb, am auzit de la unii cetățeni că nu și-ar fi primit arenda și că i-ar fi amânat”, a mai spus Anișoara Lupu.
Ancheta poliției este în desfășurare
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a clarifica toate circumstanțele în care s-a produs decesul.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui:
„Postul de Poliție Codăești, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, a fost sesizat telefonic de către un bărbat, de 42 de ani, cu privire la faptul că l-a găsit decedat pe fratele său, un bărbat de 47 de ani, la locuința acestuia din Codăești. Acesta prezenta o plagă împușcată la nivelul capului, lângă cadavru fiind găsită o armă de vânătoare. În cauză, a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și uz de armă fără drept și sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs decesul bărbatului și dispunerea măsurilor legale”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Ancheta continuă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat în ziua tragediei din Codăești și dacă există elemente suplimentare care ar putea explica gestul extrem al bărbatului.