Șoldănescu după remiza cu CSM Vaslui: “A fost un meci “cu cântec”, dar am greșit și noi mult”

Bogdan Șoldănescu, antrenorul echipei de handbal CSU Suceava, s-a arătat nemulțumit de remiza în extremis pe care jucătorii săi au obținut-o ieri, în partida din Liga Națională cu CSM Vaslui, 36-36.

CITEȘTE și:⤵️

Șoldănescu a declarat că“nu suntem mulțumiți, ne doream victoria și, din păcate, nu am reușit să o obținem.

Așa, la cald, cred că a fost un meci “cu cântec”, noi am rămas în patru jucători pentru că Teo Ilucă a intrat al șaselea, în timp ce la ei, Vucicevic a primit suspendarea de două minute, dar a jucat în continuare fără nicio problemă.

Atunci când nu ți se dă 7 metri la Tîrzioru, deși apărătorul vine din lateral direct în el – un moment în care eram la egalitate și se impunea și eliminare de 2 minute – ce poți să faci decât să muncești în continuare și să te bați cu toată lumea?

Am greșit și noi mult, parcă ne-a lipsit luciditatea atunci când ne apropiam de adversar, au fost câteva pase date aiurea, ușor pentru ei.

O luăm de la capăt și o să ne batem în continuare pentru noi, pentru echipă, cred că acești tineri merită mai mult încurajați și merită mai mult respect din partea unora care nu văd lucrurile așa cum le vedem noi și cum încercăm să le construim aici, la Suceava”.

Șoldănescu nu a insistat asupradeși ar fi fost interesant…

Urmărește și materialul video cu declarațiile date după meci de Dragoș Hanțaru, Gabriel Armanu, Claudiu Lazurcă și Bogdan Șoldănescu.

RADU OSTAFIE

Sursa: https://www.ziaruldepenet.ro/2026/02/16/soldanescu-dupa-remiza-cu-csm-vaslui-a-fost-un-meci-cu-cantec-dar-am-gresit-si-noi-mult/

Ultimă oră

Același autor