Primarul comunei Fălciu, Neculai Moraru, a primit un nou mandat în fruntea Asociația Comunelor din România, filiala Vaslui, într-un moment în care administrațiile locale sunt puse la zid de măsurile de austeritate și de scumpirile care apasă direct pe populație. În ședința în care s-a votat conducerea, s-a discutat intens despre criza din primării și despre posibile forme de protest, inclusiv grevă. În fața colegilor primari, Moraru a rostit declarații care, pe hârtie, sună bine. „Trecem printr-o perioadă foarte grea, ca întreaga administrație publică locală din România”, a spus el. A continuat cu o poziție aparent fermă: „Nu am fost și nu suntem de acord să se mărească în modul în care s-au mărit taxele și impozitele, nu suntem de acord să se dea oameni afară sau să se înghețe salariile”. Problema este că, dincolo de declarațiile oficiale, în teritoriu nu se vede nimic. În anii în care ACOR ar fi trebuit să fie o voce puternică pentru comune, organizația a rămas, de cele mai multe ori, într-un registru de protocol: ședințe, fotografii, declarații. Iar când a venit momentul în care primarii au nevoie de acțiune, nu de vorbe, inițiativa nu a fost a președintelui. A fost a primarului PSD din Solești, Mona Bujor. Declarația Monei Bujor, făcută la aceeași ședință, a arătat ce înseamnă un semnal de alarmă real. A vorbit despre concedieri, despre tăieri impuse de Guvern, despre faptul că primarii rămân singuri în fața oamenilor. A spus în față, fără să se ascundă după formulări diplomatice, că „primari suntem doar 30 de zile în campanie, în rest suntem cerșetori”. Și a propus explicit o formă de presiune: primarii să se unească și să meargă la București, pe banii lor, nu pe banii contribuabililor. Discursul ei a explodat online. Comentariile din rețelele sociale arată că oamenii au prins imediat diferența dintre „declarații” și „acțiune”. „Așa ar trebui să procedeze toți primarii, să meargă la București, nu să voteze majorarea impozitelor”, scrie un utilizator. Altul spune simplu: „Trezitiva primăriilor, că trei ani trec repede”. Sunt reacții care nu mai au răbdare pentru comunicare de tip „suntem îngrijorați”, ci cer o confruntare directă cu guvernanții. Și aici apare întrebarea incomodă: la ce folosește un președinte de organizație care „nu este de acord” cu taxele mărite și cu înghețările salariale, dar nu declanșează nicio acțiune concretă? Moraru vorbește despre „perioada foarte grea”, însă, când apare un plan concret, cu asumare și costuri, nu vine de la el. Vine de la o primăriță care și-a pus semnătura pe ceea ce alții doar șoptesc. În plus, contextul politic complică și mai mult povestea. Măsurile de austeritate sunt împinse de Guvernul condus de Ilie Bolojan și susținute inclusiv de PSD. Tocmai de aceea declarația Monei Bujor a devenit atât de puternică: este o critică din interior, nu un atac din opoziție. Iar pentru cetățeanul de rând, acest detaliu contează mai puțin decât efectul: taxe mai mari, servicii mai slabe, primării obligate să taie oameni și cheltuieli. Într-o perioadă în care comunele se pregătesc de grevă, diferența dintre un președinte care „nu este de acord” și un primar care propune o acțiune este diferența dintre o declarație și o luptă reală. În momentul de față, adevărul se vede simplu: semnalul puternic nu a venit de la președinte. A venit de la cineva care a ales să nu mai vorbească în șoaptă.