-5.7 C
Vaslui
11 ianuarie, 2026

Manifestări comemorative la Băcăoani, la 551 de ani de la Bătălia de la Podul Înalt

La Ansamblul Monumental de la Băcăoani au avut loc manifestări dedicate celebrării a 551 de ani de la Bătălia de la Podul Înalt, unul dintre cele mai importante momente din istoria românilor.

Prezent la eveniment, Mădălin-Claudiu Căciulă, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, a subliniat importanța istorică a acestei victorii obținute de Ștefan cel Mare împotriva oastei Imperiului Otoman, în anul 1475.

„Această victorie răsunătoare nu a fost doar un succes militar, ci un simbol al rezistenței creștine și al luptei pentru libertate și demnitate. Papa Sixt al IV-lea l-a numit pe Ștefan cel Mare «Atlet al lui Hristos», recunoscând importanța acestei biruințe pentru întreaga Europă. Pentru vasluieni, această bătălie are o semnificație aparte: a fost purtată pe aceste meleaguri, iar istoria ne-a încredințat responsabilitatea de a o păstra vie în conștiința generațiilor viitoare”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.

La rândul său, profesorul Vasile Sprîncenatu a evocat semnificația istorică a Bătăliei de la Vaslui, evidențiind rolul acesteia în contextul european al epocii medievale.

„Există unele discuții între specialiști despre locul unde s-ar fi petrecut bătălia. Cei mai mulți specialiști au căzut de comun acord că aici a avut loc bătălia. Sunt și unii care susțin că bătălia s-ar fi petrecut dincolo de Vaslui, pe teritoriul actualei comune Ștefan cel Mare. Tradiția locală, urme, studii, încline spre această zonă, Podul Înalt. Și toponimia locului -Secuia, Băcăoani, dovedește treaba aceasta, pentru că în bătălia de la Vaslui, domnitorul Ștefan a reușit să adune o oaste de țară care număra undeva la 40.000 oameni. Dintre aceștia, 5.000 au fost secui”, a precizat profesorul Vasile Sprîncenatu.

Deputatul Adrian Solomon a lansat ideea ridicării unei capele în zona Ansamblului Monumental de la Podul Înalt.

„Va trebui să vedem, în contextul urgiilor actuale, dacă nu ar trebui să gândim și noi asemenea lui Ștefan și asemenea pildei bunului păstor. Tot făcând un arc peste timp, la 500 de ani de la bătălie, autoritățile comuniste au făcut acest monument impresionant, un lucru extraordinar, dar după 36 de ani de la revoluție, nu avem nicio scuză că lângă acest monument nu am făcut o capelă de rugăciune pentru ca toți să vină să aprindă o lumânare în memoria celor care au căzut aici, pe aceste locuri, pentru gloria neamului nostru. E o datorie ca la 560 de la această bătălie, cu toții să ne mobilizăm și să facem acest loc de rugăciune și de comemorarea creștinească a celor care au căzut pentru țară”, a spus deputatul Adrian Solomon.

Pentru Moldova, 10 ianuarie este simbolul demnității. Pentru Europa, este dovada că hotarele civilizației au fost apărate și aici.

„Pentru noi, vasluienii, este un legământ tăcut între trecut și prezent: să nu uităm cine suntem și pentru ce luptăm. Astăzi nu mai apărăm cetăți cu sabia, dar apărăm comunitatea prin responsabilitate și prin grijă față de oameni. Luptăm, ca și atunci, pentru ca Vasluiul să rămână un loc al demnității, al speranței și al viitorului construit împreună”, a spus Lucian Braniște, primarul municipiului Vaslui.

Manifestarea a debutat cu primirea oficialităților de către comandantul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” Iași, urmată de prezentarea onorului militar și intonarea Imnului de Stat al României de către Fanfara Militară de la Iași.

Momentul religios a fost marcat prin oficierea unui Tedeum de către un sobor de preoți din cadrul Protopopiatului Vaslui, pentru pomenirea eroilor căzuți în luptă.

În cadrul manifestării au fost rostite alocuțiuni și a fost evocată semnificația istorică a Bătăliei de la Vaslui, iar la final au fost depuse coroane de flori la Statuia Ecvestră a voievodului Ștefan cel Mare.

Evenimentul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare a militarilor Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” Iași.

Sursa: http://actualvs.ro/2026/01/11/manifestari-comemorative-la-bacaoani-la-551-de-ani-de-la-batalia-de-la-podul-inalt/

Ultimă oră

Același autor