-4.1 C
Vaslui
10 ianuarie, 2026

Scandal violent la Băcești: tânăr reținut după ce a încălcat ordinul de protecție, a agresat polițiștii și a fugit încătușat

Un incident grav a avut loc miercuri seară, 7 ianuarie 2026, în comuna, unde un bărbat în vârstă de 26 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încălcat un ordin de protecție și a devenit violent atât față de membrii familiei, cât și față de forțele de ordine. Poliția Orașuluia fost sesizată prin 112 de o femeie de 26 de ani, care a reclamat că soțul său a revenit la domiciliu, deși pe numele acestuia fusese emis un ordin de protecție de către Judecătoria Vaslui, în luna noiembrie 2025. Ajunși la fața locului, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au confirmat cele sesizate și l-au găsit pe bărbat în locuință, în stare avansată de ebrietate, manifestând un comportament agresiv și recalcitrant. Din cauza stării acestuia, oamenii legii au decis încătușarea sa și au solicitat o ambulanță SAJ, existând indicii privind necesitatea unei internări nevoluntare. Bărbatul prezenta și probleme medicale, inclusiv episoade de vomă. Situația a escaladat rapid. În timp ce se afla încătușat, bărbatul a devenit extrem de violent, lovind cu obiecte contondente, inclusiv o sticlă, autospeciala de poliție și pe polițiștii aflați în intervenție. În haosul creat, acesta a reușit să fugă de la fața locului. În dimineața zilei de 8 ianuarie 2026, individul a fost identificat și prins de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vaslui, împreună cu lucrători ai Secției 6 Poliție Rurală Negrești. Pe numele său a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, încălcarea ordinului de protecție și ultraj. Ancheta este în desfășurare, sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Sursa: http://stiriest.ro/2026/01/08/scandal-violent-la-bacesti-tanar-retinut-dupa-ce-a-incalcat-ordinul-de-protectie-a-agresat-politistii-si-a-fugit-incatusat/

Ultimă oră

Același autor