-0.9 C
Vaslui
1 ianuarie, 2026

Programul cabinetelor medicale, la început de an

Pentru probleme medicale, în această perioadă de început de an sunt disponibile doar serviciile de urgență din cadrul spitalelor. Asta pentru că, atât medicii de familie, cât și medicii specialiști care activează în cazul policlinicilor, vor fi liberi între 1 și 7 ianuarie, cu excepția, teoretic, a zilei de luni, 5 ianuarie 2026, zi lucrătoare.

Joi și vineri, 1 și 2 ianuarie 2026, respectiv în prima și a doua zi de Anul Nou, cabinetele medicale din cadrul Ambulatoriului Integrat de Specialitate vor fi închise în această perioadă, urgențele urmând să fie asigurate de Serviciul UPU-SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui și liniile de gardă organizate la nivelul spitalului.

La fel se va întâmpla și de Bobotează, respectiv în zilele de 6 și 7 ianuarie 2026, când cabinetele medicale din cadrul Ambulatoriului Integrat de Specialitate ale SJU Vaslui, vor fi deasemenea închise. Teoretic, luni, 5 ianuarie, zi lucrătoare, ar trebui ca aceste cabinete să funcționeze normal, la fel, și cele ale medicilor de familie din întreg județul, închise și ele în zilele de sărbători legale.

Aceeași situație, și la Bârlad și Huși, acolo unde populația este sfătuită să apeleze la Serviciul de urgență UPU-SMURD și la liniile de gardă organizate la nivelul spitalelor municipale.

Cât privește locuitorii din mediul rural, aceștia pot apela la serviciile personalului medical din cadrul Centrelor de permanenţă, care asigură asistenţă medicală astfel: – în zilele lucrătoare, garda este între orele 15.00- 8.00; – în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvernul României, garda este între orele 8.00 – 8.00.

„La nivelul judeţului Vaslui funcționează 9 centre de permanență din care 2 în mediul urban și 7 în mediul rural, astfel:

1. Centrul de permanență Bârlad – zone arondate: municipiul Bârlad şi zonele limitrofe;

2. Centrul de permanență Negrești – zone arondate: orașul Negrești şi zonele limitrofe;

3. Centrul de permanență Codăești – zone arondate: Codăești, Tăcuta, Dănești, Miclești și Ferești;

4. Centrul de permanență Cozmești – zone arondate: Cozmești, Delești, Oșești și Bălteni;

5. Centrul de permanență Centrumed Ivănești – zone arondate: Ivănești, Pungești, Gârceni și Poienești;

6. Centrul de permanență Oltenești – zone arondate: Albești, Oltenești, Crețești și Tătărăni;

7. Centrul de permanență Puiești – zone arondate: Puiești, Voinești, Gherghești, Pogana și Iana;

8. Centrul de permanență Tutova – zone arondate: Tutova, Pochidia, Pogoneşti şi Iveşti;

9. Centrul de permanență Vutcani – zone arondate: Vutcani, Găgești, Dodești, Roșiești și Viișoara.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă poate fi solicitat gratuit, din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, anunță Direcția de Sănătate Publică Vaslui.

Cât privește farmaciile din mediul urban, unele dintre ele vor fi deschise în zilele de 1, 2, 6 și 7 ianaurie, asigurându-se o permanență, prin rotație. Totuți, vasluienii sunt sfătuiți să-și procure medicamentele prescrise din timp.

Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2025/12/programul-cabinetelor-medicale-la-inceput-de-an/

Ultimă oră

Același autor