4.3 C
Vaslui
28 noiembrie, 2025

Haos la Dumurile Naționale înainte de prima ninsoare: „Ne taie mâinile și picioarele și ne pun la treabă!”

O decizie șocantă luată la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași stârnește revoltă în rândul celor care chiar trebuie să țină drumurile deschise iarna. Firma care a câștigat contractul de deszăpezire în județul Vaslui va prelua și activitatea de informare și dispecerat în fiecare noapte, între orele 16.00 și 08.00. Cu alte cuvinte, prestatorul care trebuie controlat devine propriul său controlor. Iar pentru oamenii din teren, schimbarea este un nonsens periculos. Gicu Maftei, șeful Secției Drumuri Naționale Bârlad, a explicat în fața Colegiului Prefectural absurdul situației: „Ni se cere ca noi să lucrăm opt ore, iar după 16.00 în birourile noastre să vină oameni de la firma de deszăpezire. Nu știm cine sunt, ce pregătire au, cum vor lucra. Este incredibil. E ca și cum îi tai unui om mâinile și picioarele și îl pui la treabă. Așa ne-au făcut nouă.” Problemele nu sunt doar teoretice. În alte județe din Moldova, unde sistemul a fost deja testat, nu corespund stocurile de materiale, iar orele raportate de utilaje nu se potrivesc cu realitatea din teren. Cu cine să verifici, dacă exact prestatorul face și raportarea?

Prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, a reacționat ferm, avertizând că măsura este nu doar lipsită de logică, ci posibil ilegală: „E de noaptea minții. Prestatorul își trece singur orele, statul îl plătește, iar noi nu avem cum să contestăm. Poate să scoată utilajul pe câmp, să îl plimbe și noi trebuie să îl credem pe cuvânt. Cine răspunde dacă se blochează drumurile? Dacă rămâne Albița sub zăpadă iarăși? În fața cui ne ducem să dăm explicații?” Oficialii din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență atrag atenția că, dacă decizia nu este anulată urgent, Vasluiul riscă să intre în iarnă cu sistemul de deszăpezire paralizat. Pentru moment, DRDP Iași păstrează tăcerea. Iar cei care trebuie să intervină când ninge privesc uluiți cum se construiește un sistem în care „lupul păzește stâna”.

Sursa: http://stiriest.ro/2025/11/28/haos-pe-soselele-din-vaslui-inainte-de-prima-ninsoare-ne-taie-mainile-si-picioarele-si-ne-pun-la-treaba/

Ultimă oră

Același autor