Noaptea trecuta, in jurul orei 02:00, pe strada Calea Basarabiei din municipiul Husi, putin mai sus de statia Petrom, un barbat in varsta de 62 de ani a fost lovit mortal de un autoturism condus de o studenta din Bucuresti, venita acasa.
Potrivit primelor informatii, pietonul statea in fund pe partea carosabila, in mod neregulamentar. Un prim autoturism a reusit sa il evite, insa al doilea l-a acrosat.
Barbatul a fost transportat de urgenta la Spitalul Municipal “Dimitrie Castroian”. Desi la preluare era constient, starea lui s-a agravat pe traseu, iar medicii au incercat sa il resusciteze timp de aproximativ o ora si jumatate, fara succes. Victima avea o alcoolemie de peste 3 la mie.
Soferita a fost testata cu aparatul antidrog, rezultatul fiind pozitiv la anfetamine. Tanara a declarat ca a luat niste pastile, iar analizele biologice vor stabili cu exactitate substantele din organism.
Politistii continua cercetarile pentru stabilirea imprejurarilor exacte ale accidentului.