Judecătoria Iași a decis clasarea definitivă a procesului deschis după ce doi nou-născuți au murit în noiembrie 2017 la Maternitatea Cuza Vodă din Iași din cauza infecțiilor nosocomiale. Odată cu clasarea, Judecătoria Iași i-a obligat pe cei doi părinți să plătească cheltuielile de judecată.
La nouă luni după ce un magistrat al Judecătoriei Iași hotăra trimiterea în judecată a Spitalului „Cuza Vodă” din Iași, după ce procurorul a cerut închiderea dosarului, un alt judecător de la aceeași instanță a decis luni, 17 noiembrie, clasarea definitivă a cauzei.
Plângerea pe care părinții Marina și Cătălin Acasandrei au formulat-o împotriva clasării a fost considerată neîntemeiată. Cei doi soți au fost obligați de judecător să plătească cheltuielile de judecată, câte 100 de lei fiecare.
O anchetă marcată de erori în lanț
Cazul petrecut în 2017 la Maternitatea Spitalului „Cuza Vodă” Iași a fost tergiversat timp de 7 ani la Parchetul Judecătoriei Iași, din cauza unor erori profesionale, atât din partea celor care au coordonat expertiza medico-legală pe plan local, cât și a procurorilor, potrivit datelor din dosar.
Institutul de Medicină Legală Iași, care urma să stabilească cauza deceselor, l-a desemnat în comisie chiar pe medicul Mircea Onofriescu, cel care internase în spital o gravidă cu Klebsiella. În raportul medico-legal, doctorul Onofriescu, fost președinte al Societății Române de Obstetrică și Ginecologie, a fost cel mai critic la adresa familiei Acasandrei, numind-o „o familie cu puține cunoștințe medicale”.
Ulterior, Comisia Superioară din cadrul Institului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” avea să constate că procurorul din Iași nu investigase și cazul celui de-al doilea bebeluș, ci doar pe cel al soților Acasandrei…https://hotnews.ro/la-8-ani-dupa-ce-doi-bebelusi-au-fost-ucisi-de-infectii-nosocomiale-la-iasi-judecatorii-claseaza-definitiv-procesul-dosarul-a-fost-tergiversat-7-ani-de-parchet-2111773