Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vaslui a organizat consfătuirea anuală cu directorii unităților de învățământ din județ, stabilind principalele direcții de acțiune pentru noul an școlar. În centrul discuțiilor s-au aflat combaterea violenței și a bullyingului, creșterea calității procesului educațional și asigurarea unui climat de siguranță în școli.
Inspectorul școlar general Cristiana Botan a transmis un mesaj ferm cadrelor didactice, îndemnându-le să se implice activ în prevenirea incidentelor și în sprijinirea elevilor:
„Sunt anumite momente în care dumneavoastră știți și sunteți conștienți că puteți preveni anumite lucruri care se pot întâmpla în școală. Încercați asta permanent, zi de zi. Știm că este o perioadă care presupune atât rezistență, cât și reziliență, dar stabiliți-vă din aceasta o prioritate.”
La întâlnire au participat și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, care au cerut directorilor să acorde o atenție sporită pazei unităților de învățământ, modului de acces al persoanelor străine și prevenirii consumului de alcool, tutun sau alte substanțe în școli și în apropierea acestora.
„Au fost evenimente sesizate în incinta școlilor, în care au fost implicați aparținători sau persoane care desfășoară activități în curtea școlii. Vă rog să aplicați întocmai regulamentele interne și să fiți foarte atenți la partea de acces”, a subliniat Alina Tăbăcaru, șefa Biroului Siguranță Școlară din cadrul IPJ Vaslui.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui au atras atenția asupra faptului că a crescut numărul școlilor care funcționează fără autorizație de incendiu. Ei au recomandat ca toate lucrările de întreținere să fie realizate doar de firme autorizate și au cerut verificarea surselor de încălzire, precum și asigurarea condițiilor pentru evacuarea în siguranță a elevilor și profesorilor în caz de urgență.
Totodată, Direcția de Sănătate Publică Vaslui a reamintit importanța respectării măsurilor igienico-sanitare, subliniind că sursele de apă care alimentează unitățile școlare trebuie verificate permanent.