9.1 C
Vaslui
5 noiembrie, 2025

Bârlad: Grădina „Mihail Sturdza” intră în etapa II de modernizare, cu fonduri europene

Orașul Bârlad continuă modernizarea Grădinii Publice „Mihail Sturdza” printr-un nou proiect finanțat din fonduri europene. Contractul de finanțare pentru „Reabilitare Grădina Publică – Etapa II” a fost semnat pe 2 octombrie 2025, vizând 58.596 mp din zona nordică a parcului.

Investiția, de peste 13 milioane de lei, va fi realizată în doi ani, prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027, Prioritatea 3 – „O regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul”.

Printre principalele lucrări se numără: igienizarea terenului și eliminarea arborilor invazivi, nivelarea și stabilizarea solului, plantarea de arbori și arbuști decorativi, gazonarea a aproximativ 53.000 mp, montarea de sisteme de irigații automatizate, locuri de joacă moderne, piste de alergare, trasee pentru biciclete, amfiteatre verzi, turnuri de observare pentru păsări și iluminat public LED, inclusiv panouri solare.

„Proiectul nu e doar o investiție, e o datorie morală. Grădina Publică va fi un loc unde copiii vor învăța ce înseamnă natura, iar adulții își vor aminti cât de bine se simt atunci când respiră frumos. La 182 de ani de la înființare, Grădina «Mihail Sturdza» se pregătește să intre într-o nouă epocă – unde natura, memoria și comunitatea se împletesc într-o singură poveste”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Sursa: http://actualvs.ro/2025/11/04/barlad-gradina-mihail-sturdza-intra-in-etapa-ii-de-modernizare-cu-fonduri-europene/

Ultimă oră

Același autor