10.8 C
Vaslui
4 noiembrie, 2025

Bătaie în familie la Fălciu: Și-a agresat mama și fratele, care aveau ordin de protecție

Un bărbat de 40 de ani a fost reținut de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Negrești după ce, deșia aveau ordin de protecția împotriva lui, și-a agresat fizic mama și fratele, deși avea emis pe numele său un ordin de protecție.

Incidentul a avut loc la mijlocul săptămânii trecute, pe 29 octombrie 2025, în jurul orei 16:30, când, potrivit anchetatorilor, bărbatul, aflat sub influența alcoolului, s-a întors la locuința familiei și, pe fondul unui conflict spontan, și-a lovit mama, de 66 de ani, și fratele, de 40 de ani, cu un obiect contondent.

În urma agresiunii, fratele victimei a avut nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Polițiștii au descoperit că agresorul încălcase un ordin de protecție emis în august 2025 de Judecătoria Bârlad, care îi interzicea să se apropie de fratele său timp de 12 luni.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție.

Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2025/11/bataie-in-familie-la-falciu-si-a-agresat-mama-si-fratele-care-aveau-ordin-de-protectie/

Ultimă oră

Același autor