Când Vasluiul taie bani de peste tot, când tinerii primesc refuzuri pe bandă rulantă pentru proiecte educaționale, un preot din suburbia Vișoara a găsit rețeta perfectă pentru „miracolul financiar”: cere Primăriei, și primește.
Marius Oatu, preotul paroh al Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, a înaintat luna trecută o cerere către administrația locală, prin care solicită finanțarea integrală a unei catapetesme din lemn sculptat. Valoarea? 185.889 de lei. Primarul Lucian Braniște, cu reflexul bine exersat al funcționarului supus „celor sfinți”, s-a conformat fără ezitare. A pregătit rapid un proiect de hotărâre care va fi votat în următoarea ședință de Consiliu Local. Ce nu a specificat preotul în cererea sa a completat primăria: suma totală o achită bugetul Vasluiului. Același primar Lucian Braniște a mai alocat anul acesta 400.000 de lei pentru diverse parohii din oraș. Biserica din Vișoara – tot cea condusă de preotul Oatu – a primit atunci 54.000 de lei. Se pare că apetitul pentru „înfrumusețare” a crescut, iar acum nota de plată e de aproape patru ori mai mare.
Când nu predică, preotul Oatu face business cu statul
Nu vorbim despre un paroh de țară cu sutană ponosită. Vorbim despre un preot conectat la bugetul public, soțul unei funcționare din Consiliul Județean Vaslui – Oana Maria Oatu, fostă angajată a Primăriei Vaslui, cunoscută pentru gafele și scandalurile din Serviciul Achiziții. În timp ce doamna încurcă licitații pe la CJ, domnul pare să le înțeleagă perfect atunci când vine vorba de banii publici. De ani buni, familia Oatu trăiește în belșug: o casă nouă ridicată în parohie, vacanțe luxoase și o colecție de mașini care ar face invidios și un dealer auto. Ultimul bolid, cumpărat recent, valorează can cât „catapeteasma” pe care acum o plătim noi toți.
Banii publici, noul mir al preoției moderne
Când ai un primar dispus să deschidă bugetul la fiecare binecuvântare și o soție bine așezată la Consiliul Județean, viața de preot devine o adevărată misiune… financiară. Marius Oatu nu duce lipsă de credință – dar nici de bani. Și, din când în când, când mai cade câte o factură pe masa primăriei, cineva de la Vișoara își mai cumpără o mașină nouă, iar contribuabilul vasluian plătește, cu speranța că o cruce în plus la biserică îi va aduce noroc.