13.6 C
Vaslui
28 octombrie, 2025

Iașiul, centru al cercetării internaționale: s-a încheiat a doua ediție a Simpozionului Științific Internațional „GEO-IAȘI”

În perioada 24–26 octombrie 2025, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a găzduit a doua ediție a Simpozionului Științific Internațional „GEO-IAȘI”, un eveniment care a reunit cercetători, cadre universitare, specialiști din industrie și tineri geologi din țară și din străinătate.

Pe parcursul celor trei zile, în sălile Departamentului de Geologie, dar și în cadrul aplicațiilor de teren, au fost prezentate lucrări științifice care au abordat teme diverse – de la inovațiile utilizate în studiile paleontologice, până la rolul geochimiei în înțelegerea provocărilor actuale și implicațiile etice ale tranziției energetice. Evenimentul a demonstrat încă o dată relevanța și aplicabilitatea Geologiei într-un context global marcat de schimbări climatice și transformări tehnologice.

Unul dintre momentele de referință ale ediției a fost prezentarea în plen susținută de CS I dr. ing. habil. Szép Róbert-Eugen, directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică și Resurse Montane Miercurea Ciuc, intitulată „Ozonul troposferic – un factor cheie în procesele geochimice și ecologice ale atmosferei inferioare”.

Lucrarea a subliniat rolul esențial al ozonului troposferic în procesele de oxidare, în echilibrele geochimice și în dinamica ecosistemelor, evidențiind interacțiunile complexe dintre atmosferă, sol și biosferă. Prin nivelul ridicat al comunicărilor științifice și prin colaborarea strânsă dintre mediul academic și cel industrial, Simpozionul GEO-IAȘI 2025 a confirmat încă o dată poziția Iașiului ca pol de excelență în cercetarea geologică și științele mediului.

Sursa: http://stiriest.ro/2025/10/27/iasiul-centru-al-cercetarii-internationale-s-a-incheiat-a-doua-editie-a-simpozionului-stiintific-international-geo-iasi/

Ultimă oră

Același autor