9.3 C
Vaslui
28 octombrie, 2025

GALERIE FOTO Peste 2.000 de hușeni au petrecut, duminică seara, la finele ”Toamnei Culturale Hușene”. Viacons Rutier, sponsor al concertului

Salonul „Damigenius”, întâlniri cu elevii, concurs de desene ”Toamna se numãrã bobocii”, Concursul național online ”Damigenius”, vernisajul expozițiilor personale semnate de caricaturistul Leonte Nãstase și artistul Florian Vâlsan au fost doar câteva din momentele de afiș din aceste zile de cultură.

Nu a lipsit Târgul Meșterilor Populari, care s-a închis duminică seara, un spațiu în care producători și comercianți și-au dat întâlnire pentru a bucura privirile hușenilor. Zilele Hușilor s-au încheiat cu un spectacol de ținută, duminicã seara, în Piata Tricolorului, începând cu ora 17.00.

Pe scenã au urcat Matilda Pascal Cojocãrita, Ștefan Cigu, ”Hora Vasluiului” și ”Trandafir de la Moldova”, Ioana Stoleru, Lorena Oltean, Angela Cocuz, Lavinia Gorie, vedetele serii fiind Alex Velea si The Urs. Date fiind restricțiile bugetare, primăria a apelat la sponsori, precum Viacons Rutier, un sponsor generos, dar și alte firme din oraș care au pus umărul pentru reușita concertului.

”La Mulți Ani, dragi hușeni, cu ocazia Zilei Hușului! Cu ajutorul lui Dumnezeu și al multor sponsori, cărora le mulțumesc, unii dintre ei foarte generoși, am reușit să organizăm și ediția din acest an a Toamnei Culturale Hușene, ținând cont că nu puteam cheltui niciun leu de la primărie. Să vă bucurați de această seară, să fiți sănătoși și, împreună, să realizăm și alte lucruri”, a spus primarul municipiului Huși, Ioan Ciupilan.

”Mulțumesc de invitație. Domnul primar este unul dintre cei mai destoinici primari ai organizației noastre. Vă felicit pentru că aveți un oraș din cei în ce mai frumos, mai cochet. Îl felicit pe dl. primar Ioan Ciupilan pentru că este un bun gospodar și pentru că a strâns în jurul său oameni cu dare de mână, care au oferit un sprijin, pentru a organiza acest concert” , a spus și deputatul PSD de Vaslui, Adrian Solomon, președintele PSD Vaslui.

”Felicit organizatorii pentru implicare și pentru efortul de a păstra vie această frumoasă tradiție, care pune în valoare roadele pământului și spiritul harnic al oamenilor din această zonă.

Mă bucur să văd că Hușiul devine, an de an, un punct de întâlnire între producători, meșteșugari, artiști și cetățeni, într-o atmosferă plină de culoare și optimism. Le doresc hușenilor multă sănătate, să se bucure de aceste momente de sărbătoare și să păstrăm împreună respectul pentru valorile și tradițiile județului nostru”, a afirmat prefectul județului Vaslui, Eduard Popica.

Sursa: https://vasluianul.ro/galerie-foto-peste-2-000-de-huseni-au-petrecut-duminica-seara-la-finele-toamnei-culturale-husene-viacons-rutier-sponsor-al-concertului/

Ultimă oră

Același autor