Scene sfâșietoare în satul Docăneasa, comuna Vinderei, unde doi copii, un băiețel de 4 ani și o fetiță de 8 ani, au fost găsiți fără semne vitale, înecați într-o baltă aflată la marginea localității. Cei mici erau dispăruți de acasă de la ora 18:30, iar părinții i-au căutat disperați prin sat. Trupurile lor au fost descoperite de localnici, care au alertat imediat autoritățile. Potrivit primelor informații, copiii nu sunt frați. În momentul în care au fost găsiți, erau dezbrăcați, iar hainele se aflau pe malul apei, semn că ar fi intrat să se joace sau să se scalde. La fața locului au fost trimise două ambulanțe SAJ Bârlad și o ambulanță ISU cu medic de la Vaslui. În aceste momente, echipajele medicale efectuează manevre de resuscitare la ambii copii, însă șansele de supraviețuire sunt extrem de reduse.