27.2 C
Vaslui
15 august, 2025

Episcopia Hușilor dă startul celei de-a VIII-a ediții a programului eparhial „Un ghiozdan pentru noul an școlar”

Pentru al optulea an consecutiv, Episcopia Hușilor, prin Asociația Filantropia Ortodoxă Huși, dă startul campaniei „Un ghiozdan pentru noul an școlar”.

Prin intermediul acestuia, sunt oferite ghiozdane noi, complet echipate cu rechizite, celor care nu pot să își asigure acest lucru.

„În spatele fiecărui copil există un vis, iar un simplu ghiozdan poate fi primul pas către împlinirea lui. Sunt copii care așteaptă cu emoție prima zi de școală, dar pentru mulți dintre ei, emoția se amestecă cu teama de a nu avea rechizitele de care au nevoie. Împreună putem schimba această poveste! Vă invităm să fiți parte din această misiune a speranței! Prin generozitatea dumneavoastră, punem în mâinile și inimile copiilor nu doar caiete și creioane, ci încredere și șansa la un viitor mai bun”, a menționat părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.

Post navigation

Related Posts

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, asupra unui…

Polițiștii Serviciului Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, împreună cu cadrele Polițiilor Municipale și Orășenești din județul…

Primăria Municipiului Vaslui și Goscom Vaslui, cu sprijinul voluntarilor de la Vaslui – Capitala Tineretului din România 2025 și The…

Sursa: http://actualvs.ro/2025/08/14/episcopia-husilor-da-startul-celei-de-a-viii-a-editii-a-programului-eparhial-un-ghiozdan-pentru-noul-an-scolar/

Ultimă oră

Același autor