Ca urmare a sesizărilor primite din partea cetățenilor referitoare la neutilizarea unor parcuri de joacă aflate în stadii avansate de execuție, Primăria municipiului Vaslui face următoarele precizări:
Înțelegem pe deplin dorința copiilor și a părinților de a folosi noile locuri de joacă, mai ales în această perioadă de vacanță. Totuși, deschiderea oficială a parcurilor se poate face doar după finalizarea recepției lucrărilor, așa cum prevede legislația în vigoare.
Este important să subliniem că siguranța copiilor este prioritară pentru noi. Aceste spații de joacă trebuie să fie nu doar finalizate vizual, ci și verificate din punct de vedere tehnic și funcțional, pentru a asigura exploatarea lor în deplină siguranță.
În 5 dintre parcurile aflate în zona Gării (blocurile 352, 362, 374, 335 și 321), lucrările sunt aproape de final, însă deschiderea nu este posibilă până la parcurgerea următoarelor etape esențiale:
Montarea pergolelor pentru umbrire, programată începând cu 8 august 2025 – parte integrantă a proiectului;
Înaintarea de către constructor a documentelor legale pentru efectuarea plăților; întocmirea documentației pentru recepție, care implică: dispoziții de șantier, comunicări către Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), procese-verbale și verificări tehnice.
Aceste etape sunt necesare pentru a garanta siguranța în exploatare a echipamentelor de joacă și a întregii infrastructuri.
Alte 5 parcuri (blocurile 408, 416, 417, 422, 444) se află în faza de montare a echipamentelor, iar ultimele 3 locații (blocurile 105, 139, 237) urmează să intre în execuție în perioada următoare.
Până la finalizarea completă a lucrărilor și recepția oficială, copiii pot utiliza parcurile reabilitate anterior, disponibile în următoarele locații:
Str. M. Kogălniceanu, bloc 8
Str. Podurilor, bloc 361
Str. Biruinței, bloc 375
Str. Ana Ipătescu, bloc 306
Str. Gh. Racoviță, bloc 194
Str. Spătar Angheluță, bloc 211
Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare! Ne dorim, la fel ca dumneavoastră, ca aceste spații să fie deschise cât mai curând – dar mai ales în condiții de deplină siguranță pentru copii.
Post navigation
Related Posts
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au probat activitatea infracțională a trei…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși au depistat un cetățean sirian care a încercat să treacă…
Dotări de ultimă generație pentru 25 de biblioteci comunale şi biblioteca municipală din Bârlad, grație proiectului BiblioHub, derulat de Biblioteca…