Sâmbătă, 19 Iulie 2025
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Vecerniei Mari și a Litiei la biserica „Sfântul Ilie” din municipiul Huși, cu prilejul hramului.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinți consilieri de la Centrul Eparhial Huși și părinți protopopi, alături de părintele paroh Vladimir Beregoi.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre devotamentul total al Sfântului Proroc Ilie față de Dumnezeu, și a arătst cum înțelege Biserica înălțarea sa, în car de foc, la cer:
«Căruţă de foc te-a ridicat de pe pământ pe tine cel aprins de dumnezeiasca râvnă, Ilie, de Dumnezeu insuflate. Pentru aceasta, mă rog ţie: Ridică mintea mea din toate răutăţile cele de pe pământ cu căruţa bunătăţilor tale și roagă pe Dumnezeu și Împăratul tuturor ca să ajung eu la lăcașul cel ceresc» (Stihiră din slujba Utreniei Sfântului Slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul)
Din punct de vedere liturgic, am intrat în atmosfera frumoasă, plină de har și de bucurie a sărbătorii dedicate Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, un sfânt care se bucură de foarte multă cinstire în Biserică, prin slujbe și prin cântările care îi sunt dedicate.
Biografia Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul este o biografie plină de foarte mult dinamism, foarte multă fervoare și entuziasm.
În a treia lectură de la Paremii, din Cartea a IV-a a Regilor, ni se spune că Prorocul Ilie, fiind împreună cu ucenicul său, Prorocul Elisei, a trecut dincolo de Iordan, ca pe uscat – a fost suficient să lovească cu mantia lui Ilie apele Iordanului, ca acestea să se despartă și să treacă amândoi ca pe uscat.
Când au ajuns dincolo de Iordan, Prorocul Elisei, un ucenic cuminte, care își dorea foarte mult să-i calce pe urme Prorocului Ilie, l-a rugat să-i dea din harul său, din puterea credinţei sale, din entuziasmul și râvna pe care Prorocul Ilie le avea pentru Dumnezeul Cel Viu, Dumnezeul lui Israel.
Prorocul Ilie îi spune așa: «Dacă tu o să mă vezi pe mine în timp ce mă urc spre cer, vei primi harul pe care îl am și eu. Dacă nu mă vei vedea când mă voi desprinde de pământ și voi pleca din lumea aceasta, atunci nu te vei învrednici de harul pe care îl am eu»
La un moment dat, în drumul lor, un foc puternic, un car de foc și cai de foc îl iau pe Ilie și îl urcă la cer – așa îl vede Prorocul Elisei. Evident că și el a primit mantia, care a rămas ca o mărturie, ca o rămășiţă din cele pe care le avea acest proroc minunat.
De ce Dumnezeu a rânduit ca Prorocul Ilie să fie ridicat la cer în car de foc, cu cai de foc? Este o taină, noi încercăm doar să o intuim, proptindu-ne pe textele Părinţilor Bisericii. Una dintre cele mai răspândite reprezentări iconografice – pe lângă cea în care Prorocul Ilie este pictat lângă pârâul Cherit și este hrănit de un corb – este cea în care îl vedem pe Ilie într-un car de foc, cu cai de foc, și înălţat la ceruri.
Sunt convins că pentru fiecare dintre noi, atunci când am fost mici, povestindu-ni-se despre viaţa Prorocului Ilie, acest amănunt a fost deosebit, ne-a atras și l-am reţinut cu mai multă ușurinţă. Însă, poate nu ne-am întrebat de ce Dumnezeu a rânduit ca Ilie să fie ridicat la cer într-un car de foc, cu cai de foc, învăluit în foc.
Viaţa Prorocului Ilie a fost cu adevărat de foc . Nu a existat niciun moment de lâncezeală spirituală. Ilie ardea cu toată fiinţa sa pentru Dumnezeu. Ca dovadă, ori de câte ori Dumnezeu însuși îl întreba: „Ce faci, Ilie?”, el răspundea – acest lucru este consemnat în capitolul 17 din Cartea a III-a a Regilor – „cu râvnă râvnesc pentru Domnul Dumnezeul lui Israel”.
Deci, Prorocul Ilie este un om de foc. Inima lui ardea pentru Dumnezeu și pentru autenticitate.
Un al doilea motiv îl desprindem din tâlcuirile Părinţilor Bisericii. Carul de foc este și un simbol al înălţării duhovnicești . Când spunem despre cineva că trăiește ca în cer sau că are o stare de elevaţie spirituală deosebită, sau când avem o experienţă aparte, spunem astfel: „este ca și cum aș fi fost în cer” sau „trăiesc ca-n cer”.
Cu alte cuvinte, tot ceea ce este minunat, înălţător, deosebit, care nu are nicio legătură cu cele pământești, noi încercăm să-l concentrăm într-un singur cuvânt: „mă simt ca în cer” – adică este ceva atât de măreţ și special pentru mine, încât trăiesc un moment de graţie, de cercetare, de extaz copleșitor în viaţa mea.
Sfântul Ilie a trăit toată viaţa lui în felul acesta– ca și cum ar fi fost în cer. De aceea, Dumnezeu i-a dăruit ca sfârșitul vieţii lui să fie unul pe măsura modului în care a trăit viaţa.
Așa cum ne spune Sfântul Ioan Casian, și noi putem să fim înălţaţi într-un car al virtuţilor, care este ca un car de foc al sufletului nostru, ce ne poate înălţa la cele înalte, spirituale, și să trăim ca în ceruri.
Victor Hugo are o expresie foarte frumoasă, care concentrează stările de har, de credinţă puternică: „chiar dacă merg cu picioarele pe pământ, cu inima sunt în cer”.
Așa a fost Prorocul Ilie, de aceea Dumnezeu l-a învrednicit să fie înălţat în carul de foc, cu cai de foc, la cer. El însuși, fiind pământean, trăia ca un înger în trup, așa cum se spune și în tropar.
Al treilea motiv este unul mai profund, de natură teologică. Sfântul Grigorie de Nyssa ne spune:
„Un foc care a luat o dublă înfăţișare – forma unui car și figura unor cai – este împins de o mișcare contrară propriei sale naturi, pentru că este antrenat de sus în jos. Răpit în aer pe carul înflăcărat, Ilie conduce focul și scapă nevătămat în mijlocul flăcării, deoarece focul trage focul, focul cailor trage focul cerului. Când această relatare este înţeleasă cum se cuvine, cuvintele ei descoperă o tipologie profetică menită să facă înţelegător (accesibil) misterul întrupării Domnului prefigurat aici. Așa cum focul, a cărui natură proprie este de a duce în sus, coboară pe pământ sub efectul puterii dumnezeiești, în timp ce Ilie, prins de focul ceresc, revenit la mișcarea sa ascendentă proprie, este ridicat și el, tot așa, puterea Celui Preaînalt, care este imaterială și fără formă, luând chip de rob și fiinţă din Fecioară, urcă din nou la înălţimea care îi este proprie și se transformă într-o natură dumnezeiască și pură.”
Cum am putea să înţelegem noi acest text foarte dens?
Însuși Hristos ne spune în Evanghelie: «Foc am venit să aduc pe pământ și cât aș vrea să ardă acum». Iisus Hristos a venit din cer ca un foc – focul dumnezeirii – firea Sa dumnezeiască, ipostasul Său dumnezeiesc a încorporat firea omenească și, în felul acesta, Focul imaterial, dumnezeiesc, fiinţial, Dumnezeu-Fiul, Se coboară pe pământ, Se întrupează și ne luminează ca și focul, ne încălzește, ne purifică și ne mântuiește; după ce împlinește lucrarea Sa mântuitoare pe pământ, Hristos Se înalţă, așa cum se înalţă focul la ceruri.
Coborârea lui Hristos pe pământ – acest foc al dumnezeirii care S-a născut, ca Om, trupește, din Maica Domnului –, mântuind firea omenească și cuprinzându-ne și pe noi, pe toţi, ne ridică la ceruri și ne face și pe noi oameni de lumină, impregnează firea omenească și viaţa noastră de lumina harului necreat.
Noi, ori de câte ori ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului, la Liturghie, care este focul dumnezeiesc, ori de câte ori ne rugăm, ori de câte ori căutăm să simţim harul ceresc, și noi trăim această experienţă a înălţării la cer, așa cum se ridică focul în sus și arde. Cu cât focul este mai sus, cu atât devine o vâlvătaie puternică și iradiază multă lumină și foarte multă căldură.
A treia semnificaţie este cu referire la întruparea lui Iisus Hristos. El, Focul prin excelenţă, este Cel care coboară pe pământ, ca să ne ridice pe noi, oamenii, prin îndumnezeire, să ridice firea omenească, ca într-un car, și să-i dea strălucirea, demnitatea și frumuseţea pe care a avut-o.
Acum am convingerea că înţelegem altfel această reprezentare iconografică a Prorocului Ilie, care este înălţat la ceruri pe un car de foc, cu cai de foc, chemat la Dumnezeu.
Dacă Îl vom lăsa pe Iisus Hristos, Cel care a adus focul imaterial al harului ceresc, să vină în viaţa noastră, vom trăi și noi ca în ceruri, chiar dacă suntem încă aici, pe pământ.