Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autovehicul, an fabricație 2016, care figura în bazele de date belgiene ca fiind furat și radiat din circulație.
În data de 13 iunie a.c., în jurul orei 12.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 77 de ani, care conducea un autovehicul, an fabricație 2016, cu număr de înmatriculare specific Belgiei.
„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a vehiculului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat și radiat din circulație, semnalări introduse de autoritățile din Belgia.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că, la rugămintea fiului său, proprietar al autovehiculului în cauză, îl transportă din Belgia, în Republica Moldova. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că vehiculul este furat sau implicat în vreun litigiu”, a precizat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de furt și punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau cu număr fals de înmatriculare, iar autovehiculul, în valoare estimată de 40.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
Post navigation
Related Posts
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut doi bărbați cu cetățenie Republica…
Invitat în cadrul Galei Excelenței în Educație, președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, a felicitat deopotrivă, elevii și cadrele didactice…
Punctul de Lucru Murgeni a intervenit pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Floreni, orașul Murgeni. Pentru…
Sursa: http://actualvs.ro/2025/06/16/autovehicul-furat-din-belgia-radiat-din-circulatie-retinut-la-albita/