24.4 C
Vaslui
17 iunie, 2025

Personal insuficient, lipsa personalului medical, a psihologilor, programele de reinserție socială sunt nefuncționale în practică. Sunt câteva dintre concluziile vizitei deputațilot din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții la penitenciarele din Vaslui, Constanța și Giurgiu.

„În cadrul vizitelor efectuate la Penitenciarele Constanța-Poarta Albă, Vaslui și Giurgiu, Comisia a constatat:

Lipsa personalului medical. Este o urgență! Ministerul Sănătății trebuie să intervină de urgență în procesul de custodie al persoanelor private de libertate.

La Penitenciarul Giurgiu, în ziua vizitei Comisiei, nu existau medici încadrați. Tot personalul medical era reprezentat de un singur psiholog. Acesta a fost nevoit să resusciteze un deținut, pe lângă alte urgențe.

Ne înclinăm în fața lui, dar NU putem accepta această situație de avarie!

Niciun candidat nu s-a prezentat la concursurile publice pentru posturile de medic. Este o problemă gravă, care trebuie analizată și soluționată”, a transmis parlamentarul vasluian Lausa Gherasim, președinta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților.

În cadrul vizitei deputaților în cele trei penitenciare s-a constatat că personalul operativ este insuficient, programele de reinserție socială sunt nefuncționale în practică, iar liberarea condiționată a ajuns doar o iluzie legală, înlocuită în practică de executarea integrală a pedepsei, indiferent de eforturile de reintegrare.

„Este corect ca, în ciuda avizelor pozitive ale comisiilor din penitenciare, instanțele să amâne continuu, până când deținutul ajunge să execute întreaga pedeapsă, ignorând astfel eforturile depuse pentru diminuarea pedepsei? Dacă aceste eforturi sunt ignorate, însuși principiul de asumare a faptelor și de redresare pentru reintegrarea socială este subminat, ceea ce contravine obiectivelor sistemului de justiție”, spune parlamentarul vasluian.

Comisia condusă de aceasta va organiza o Dezbatere Națională – o nouă viziune socială pentru Reforma Legii Penale – „Prevenție – Condamnare – Vindecare – Reintegrare – Normalitate – Lege”, pe 30 septembrie 2025, la Sala Drepturilor Omului din cadrul Palatului Parlamentului, la care sunt invitați reprezentanți ai Ministerului Justiției, ANP, avocați penaliști, judecători, magistrați, ONG-uri și specialiști din România și din alte state. Finalitatea acestei dezbateri va fi redactarea unui proiect de lege detaliat și aplicabil pentru o reformă penală reală.

Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2025/06/disfunctionalitati-grave-la-penitenciarul-vaslui/

Ultimă oră

Același autor