cu 22 de secunde in urma
6 iunie 2025
Un eveniment care trebuia să fie o sărbătoare a dansului popular s-a transformat într-un coșmar pentru zeci de familii din județul Vaslui.
„Sarmalele groazei”, preparate într-o gospodărie din județ, au trimis 15 copii direct la UPU Vaslui, cu vărsături puternice, febră și stare generală grav alterată. Alți 2 adulți și un copil au fost tratați de urgență la Centrul de permanență Negrești. Totul s-a întâmplat la un eveniment privat organizat în orașul Negrești – o filmare de videoclip, la care au participat ansambluri de dansuri populare din Solești, Codăești și Pribești. Aproximativ 80 de persoane, adulți și copii, s-au bucurat de spectacol… până când distracția s-a transformat într-un coșmar. Din declarațiile părinților și ale participanților ajunși la medici, meniul care a precedat îmbolnăvirile a fost unul aparent banal: sarmale preparate într-o gospodărie, caș de casă și kaizer din comerț.
DSP Vaslui a declanșat o anchetă epidemiologică. O echipă a Direcției de Sănătate Publică s-a deplasat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.
Sursa: https://stiriest.ro/2025/06/06/15-copii-au-ajuns-la-spital-dupa-ce-au-mancat-sarmale-si-cas/